Frații Ioan și Viorel Micula, ale căror companii au fost vizate recent de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și delapidare, au transmis o scrisoare deschisă adresată președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, miniștrilor Finanțelor, Justiției și Afacerilor Externe, precum și liderilor partidelor de guvernământ, relatează Bihoreanul.
Se plâng de abuzurile statului
În document, cei doi se plâng de „abuzurile statului român” și afirmă că, în calitate de investitori străini, sunt supuși unui proces de hărțuire, avertizând că statul are de plătit sume uriașe, care acumulează penalități săptămânale.
Scrisoarea a fost transmisă presei la doar câteva zile după ce Parchetul General și Direcția de Investigare a Criminalității Economice au efectuat percheziții în cadrul Operațiunii Jupiter, inclusiv la firmele din cadrul Grupului European Drinks, controlat de frații Micula.
Procurorii suspectează că s-au făcut transferuri ilegale de active către alte companii aflate formal în afara grupului, dar de fapt tot sub controlul celor doi oameni de afaceri.
Scopul acestor operațiuni ar fi fost sustragerea de la măsurile de recuperare a fondurilor – aproximativ 400 de milioane de euro plătite de stat între 2014 și 2019 – considerate de instanțele europene drept ajutor de stat ilegal.
În scrisoarea lor de patru pagini, Ioan și Viorel Micula își revendică statutul de „investitori străini” și susțin că au investit peste 500 de milioane de euro într-o zonă minieră defavorizată din județul Bihor, zona Beiușului.
Ei critică dur autoritățile și presa care ar fi „politizat” disputa cu statul român, afirmând că astfel de abordări „acoperă incompetența și reaua-credință ale reprezentanților statului”.
În litigiu de 20 de ani cu statul român
Frații Micula reamintesc că litigiul cu statul român a început în 2005, după ce autoritățile au eliminat facilitățile fiscale acordate investitorilor din zonele defavorizate, deși acestea fuseseră garantate pe o perioadă de zece ani.
Spre deosebire de alte țări aflate atunci în proces de aderare la Uniunea Europeană, precum Polonia, România nu ar fi oferit compensații pentru investițiile deja începute, fapt care i-a determinat pe cei doi să se adreseze Centrului Internațional pentru Soluționarea Disputelor privind Investițiile (ICSID) de la Washington. După opt ani de proces, tribunalul arbitral le-a dat dreptate.
Cu toate acestea, afirmă semnatarii, în 2014, autoritățile de la București au cerut Comisiei Europene să inițieze o investigație privind legalitatea despăgubirilor, susținând că plata acestora ar încălca regulile europene privind ajutoarele de stat.
În urma acestor demersuri, spun Ioan și Viorel Micula, Comisia Europeană a decis în 2015 că executarea hotărârii ICSID prin plata despăgubirilor ar fi ajutor de stat care ar trebui recuperat.
Cei doi frați s-au adresat din nou ICSID, care, în 2019, a dispus recunoașterea și executarea imediată a hotărârii anterioare, stabilind că România datorează 356.439.729 milioane de dolari plus dobânzi, sumă care continuă să crească și se majorează automat cu orice valoare confiscată de stat de la companiile lor.
Penalitățile au fost stabilite la 25.000 de dolari pe săptămână pentru prima lună, urmând să se dubleze lunar până la un maxim de 100.000 de dolari pe săptămână, până când statul își va îndeplini obligațiile.
Acuzații de scurgeri de informații către presă
Frații Micula subliniază, de asemenea, că decizia Comisiei Europene, potrivit căreia firmele lor ar fi beneficiat de ajutoare de stat ilegale, este încă analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Ei acuză, totodată, scurgeri de informații către presă din partea „sursele apropiate anchetei”, care ar fi prezentat eronat cercetările privind un presupus „mecanism fraudulos” legat de deciziile instituțiilor europene.
„Este impresionant cum o simplă activitate de cercetare devine o știre senzațională pentru o operațiune ce se vrea de amploare privind combaterea evaziunii fiscale. Este de-a dreptul neverosimil cum, din persoane care ne-am exercitate dreptul fundamental de a ne apăra în justiție, unde ni s-a acordat dreptul de a fi despăgubiți, să fim calificați drept beneficiari ai unui ajutor de stat ilegal și, prin urmare, responsabili de crearea unui sistem fraudulos de delapidare și evaziune fiscală”, susțin frații Micula.
În final, Ioan și Viorel Micula solicită autorităților române să ia toate măsurile necesare pentru ca România să respecte obligațiile prevăzute de Convenția ICSID și să execute hotărârile Curții Districtuale a SUA, pentru a evita acumularea penalităților, aplicarea de sancțiuni și alte consecințe negative pentru stat.
În urmă cu o lună, Victor Micula, fiul magnatului Viorel Micula, a fost condamnat la 3 ani şi o lună de închisoare cu executare pentru infracțiuni informatice. Decizia luată de Tribunalul Bihor nu este definitivă.





