Spunem cu lejeritate că „sunt depresiv/ă” fără a conștientiza lupta grea pe care o duc persoanele care se confruntă, în realitate, cu depresia. Sigur că am fost triști, abătuți, dezamăgiți, respinși, abandonați sau copleșiți, dar până la un episod depresiv, drumul este lung. Episodul depresiv poate fi descris ca durere emoțională care ne ia în stăpânire fără voia noastră. Iată cum se manifestă acesta și ce avem de făcut dacă îl trăim noi sau cineva apropiat nouă.

Etichetarea greșită a unui episod depresiv

Depresia nu este numai tristețe, așa cum nu este o toană, o dispoziție trecătoare, o fugă de responsabilități sau un semn de slăbiciune. De regulă, la un episod depresiv, ajung oamenii care au fost puternici prea mult timp.

Depresia se instalează „ca o regină” și își ocupă locul, spațiul, fără să i te poți opune. Nu te mai poți da jos din pat, nu mai vrei să faci asta, te intrebi de ce te mai trezești și care este sensul, ai pierdut interesul pentru activitățile plăcute, te gândești că ai vrea să mori, te întrebi cât o să dureze și dacă va exista un capăt al acestei stări.

Tipuri de depresie

În linii mari , depresia a fost împărțită în trei categorii: depresie ușoară, moderată sau distimică și gravă (majoră).

Andrew Solomon, în cartea sa, „Demonul Amiezii” spune că un episod depresiv începe banal, învăluie zilele într-o culoare cenușie, slăbește acțiunile obișnuite, până ce formele lor explicite sunt umbrite de efortul pe care-l necesită, te lasă ostenit, plictisit.Nimeni nu a reușit să definească punctul de colaps care marchează un episod depresiv major, însă când ajungi acolo, nu prea mai ai cum să te înșeli, devine o naștere și o moarte.

Cum resimțim un episod depresiv

Starea depresivă este adesea resimțită de cei afectați ca o infinită apăsare sufletească, o capcană care prinde sufletul și care pune un zid în fața vieții, omul se simte depășit de el însuși, de viața lui, de situații, nimic din ce îi era ușor și plăcut nu mai are nici un sens și este lipsit de valoare. Gândurile îi sunt invadate de negru și de urât, de lipsa oricărei speranțe.

Faptul că traversezi un episod depresiv te pune în contact cu grozăvia vieții tale, te pune față în față cu problemele pe care le-ai ocolit toată viața, trecutul îți pare plin de regrete, prezentul este dureros iar viitorul nu mai există, totul este încapsulat, tot ce arată că trăiești este respirația abia perceptibilă.

Conform studiilor efectuate în Pittsburg, primul episod depresiv este, de obicei, legat de schimbările importante din viață.

Simptomele unui episod depresiv major

Cercetările au aratat că formele de tulburări mintale au trei tipuri de cauze: biologice, psihologice și sociale. Toate sunt reale și modelul este cunoscut ca model bio-psiho-social iar pentru a înțelege depresia și anxietate unei persoane, trebuie să le analizăm pe toate.

Un episod depresiv major reprezintă o tulburare a dispoziției în care sunt prezente cel puțin 5 din următoarele simptome, pe parcursul aceleiași perioade de 2 săptămâni. Simptomele reprezintă o schimbare semnificativă față de dispoziția obișnuită a persoanei:

  • Dispozite depresiva în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi;
  • Sentimentul de gol interior;
  • Pierderea interesului în toate aspectele;
  • Pierderea plăcerii;
  • Inapetența corelată cu pierderea plăcerii, pierdere semnificativă în greutate, ori câștig ponderal;
  • Insomnie sau hipersomnie în fiecare zi, superficialitatea somnului;
  • Lentoare psihomotorie;
  • Fatigabilitate sau lipsa energiei aproape în fiecare zi;
  • Bradipsihie – scăderea ritmului sau fluxului ideativ, scăderea forței de reprezentare și a  diminuarea capacității de a se concentra de a-și aminti detalii sau indecizie aproape în fiecare zi;
  • Scăderea elanului vital;
  • Sentimente de inutilitate, incapacitate, autodepreciere cu lipsă de speranță, trăiri de neajutorare;
  • Gânduri recurente despre moarte, tentativă de suicid;
  • Pierderea apetitului sau apetit exagerat.

Istoricul cu episoade depresive crește riscul pentru episoade depresive ulterioare, un episod crește riscul cu 50%, două episoade cu 70%, trei sau mai multe episoade cu 90%. De asemenea, un istoric familial, crește gradul de dezvoltare a depresiei, istoricul de tentative suicidare trebuie să atragă în mod deosebit atenția asupra tulburărilor depresive.

Alte afecțiuni posibile în episodul depresiv

Există o suprapunere considerabilă cu simptomatologia tulburărilor anxioase, acestea precedând depresia și se pot manifesta în timpul episodului depresiv sau pot continua un episod depresiv.

De asemenea, există risc crescut pentru consum abuziv de alcool, substante, medicamente, cel afectat încercând să amelioreze starea, consumând în exces. Pot apărea o serie de boli de tipul afecțiunilor cerebrale, cardiovasculare endocrine.

Depresia clinică este greu de confundat, mulți dintre noi am trăit cel puțin un episod depresiv, tristeți prelungite, lipsă de energie, anhedonie  (lipsa plăcerii) și tulburări neuro-vegetative (tulburari se somn alimentație, incapacitate de autoreglare).

În episodul depresiv, din punct de vedere clinic, procesele senzoriale, cognitive, afective și ale imaginației sunt evidente, pe când, în psihicul celor cu structură de personalitate depresivă ele funcționează într-un mod subtil, cronic, structurat și se autoconservă, ceea ce conduce la depresia funcțională.

Capcana depresiei funcționale

Depresia funcțională este o formă mai ușoară a depresiei clinice. Persoanele cu depresie funcțională au serviciu au o viață socială  bună, activă, au prieteni și tocmai aceste comportamente validate de către mediul exterior îi determină să creadă că totul este bine și, prin urmare, refuză orice ajutor.

„Trăiam undeva la limita depresiei, bănuiesc. Munceam mult, eram obosit și retimteam oboseala dar totodată, să mă opresc nu era o opțiune. Era mai rău când stăteam. Dincolo de gândurile mele de inutilitate și pierdere de timp, nu aveam niciun chef să stau prea mult pe gânduri. Nu îmi găseam locul, nici scopul, nici vreo plăcere anume.

Câștigam bine, dar nu mă bucuram de ce câștigam. Ieșeam cu prietenii dar deseori stăteam tăcută  pe margine. Aveam o parteneră, la fel de workaholica aveam bani și prieteni, o casă, dar nu mă aveam pe mine. M-a ajutat o amică, psihoterapeut. Cumva, a reușit să vadă dincolo de mască și m-a convins să încerc terapia. Inutil, am crezut atunci. Salvator, am constatat după aceea…”,povestește Maria Magdalena o fata de 29 de ani.