Un român de peste 35 de ani, cu studii superioare, care spune că știa mersul bursei, a fost păgubit de un așa-zis agent de investiții, cu 20.000 de euro. Erau banii strânși pentru un avans la casă, dar i se promisese că va câștiga 40.000 de euro în trei luni.
Bărbatul, client al băncii ING România, care avea deja strâns avansul pentru casă, a fost păcălit după circa o oră și jumătate de discuții pe WhatsApp, cu o persoană pe care nu o cunoștea să-i transfere banii într-un ATM cripto.
„Urmăream pagini de investiții la bursă, pagini de cripto, eram înscris într-un grup de Telegram”, a povestit bărbatul, miercuri, pentru Libertatea. Într-o zi, a fost sunat de un bărbat care s-a dat drept agent de investiții.
După ce au vorbit la telefon, au început să discute pe WhatsApp. Iar oferta suna bine. Bucureșteanului i se promitea că, cu 20.000 de euro investiți, va câștiga 200% din sumă, adică 40.000 de euro în trei luni.
„El mi-a arătat randamentele lui, mi-a spus că poți să ai profituri mari ca investitor și mi-a luat mințile efectiv, e nebunia câștigului. Decât să plătesc un credit toată viața, am zis că merită să risc. El m-a convins să investesc”, spune păgubitul.
A fost ajutat de așa-zisul investitor să deschidă un cont personal pe platforma Profit point.
„Acolo mi-a arătat randamente foarte bune, eu știind în mare ce se întâmplă am zis că da, e posibil, iar el îmi întărea credibilitatea în el. Mi-a spus că el ia parte din profit, o să aibă cotă parte, nu din ce investesc eu, oferindu-mi oarecare siguranță că nu risc banii. Și că interesul lui e să câștigăm împreună, ca să ia și el comisionul”, povestește victima.
Având contul făcut pe numele lui, a mers apoi să depună banii la un ATM cripto, în București, ca să ajungă repede suma direct în contul făcut.
„M-am dus și am retras banii cu mâna mea de la bancomat și i-am depus într-un ATM cripto și, practic, ajungeau în contul meu, unde el avea posibilitatea să investească, ca să pot să beneficiez de randamentul pe care el mi l-a promis, cu care el m-a prins”, spune românul.
Mai mult, infractorul se oferise ca bărbatul să-i spună și ce distanță a parcurs până la ATM, pentru a-i plăti transportul.
A făcut după aceea poze cu chitanțele și i le-a trimis infractorului pe WhatsApp, așa cum i-a cerut.
În realitate, omul nu avea acces la banii pe care îi depusese în cont, acesta fiind gestionat de așa-zisul investitor. „Credeam că-l gestionez eu și el doar mă ajută”.
Când a vrut să-l abordeze din nou, agentul nu a mai răspuns.
„Dar am zis că poate e ocupat cu partea de investiții, că spunea că le face atunci. Eu între timp, am sunat la bancă să-mi măresc limitele de retragere la ATM și apoi am avut o discuție și cu ei, m-au întrebat pentru ce am nevoie, dacă am fost abordat de anumiți oameni, iar ei îmi povesteau pur și simplu șirul lucrurilor întâmplate. Atunci m-au făcut să înțeleg că sunt o victimă, că am picat plasă unor infractori. Mă gândeam să fac și credit, înainte de a afla. Mi-a spălat cumva creierii”, a povestit românul despre cum a rămas fără 20.000 de euro în urmă cu o lună și jumătate.
Ulterior, banca ING, al cărei client era, i-a blocat contul și i-a spus să facă o sesizare la poliție.
„Îmi spusese că păstrăm legătura, că va fi agentul meu și vom face profit împreună”, mai povestește bărbatul din discuția cu așa-zisul investitor.
A mers apoi la poliție, a făcut o sesizare și a dat o declarație. Cazul e în investigare, iar polițiștii au cerut detalii de la bancă.
„Eu nu le-am spus prietenilor, familiei ce s-a întâmplat, doar iubitei, că nu mă laud cu asta, dar vreau să fac o conștientizare asupra a ceea ce se întâmplă, că mă gândisem că sunt destul de informat pe partea aceasta, că știu cum funcționează lucrurile. Dar m-a prins pe subiect, m-a făcut să am încredere în el”, a încheiat păgubitul.
Bărbatul spune că în acest fel vrea să tragă un semnal de alarmă asupra a ceea ce se poate întâmpla chiar și unei persoane care urmărește cotațiile la bursă. În plus, atunci când ceva sună prea bine, este dubios, a mai concluzionat românul.
Sunând la banca ING, el a înțeles că a fost victima unei înșelătorii și a fost și oprit în felul acesta de la a mai face un credit, așa cum se gândea. Banii obținuți în urma acelui credit urmau să ajungă tot la așa-zisul investitor, pentru un profit mai mare, la care spera victima.