Municipiul Ploiești a traversat în ultimele săptămâni o criză profundă legată de gestionarea deșeurilor, care a dus la acumularea unor veritabili „munți de gunoaie” pe străzile orașului.
Deputatul PSD Bogdan Toader, a declarat că situația este pe punctul de a fi remediată, în urma unor deciziilor luate în cadrul ședinței Consiliului Local de marți, 25 februarie.
„Am urmărit îndeaproape criza în care s-a aflat Ploieștiul și am participat la ședința de Consiliu Local. Vă pot spune că situația va fi rezolvată în cel mai scurt timp posibil”, a afirmat Toader.
Acesta a subliniat că proiectele de hotărâre propuse de PSD au fost votate aproape în unanimitate, cu excepția opoziției venite din partea partidului Mișcarea Noi Ploieștenii.
Deciziile adoptate vizează soluționarea rapidă a problemei salubrității, care a afectat grav imaginea orașului și sănătatea locuitorilor săi.
Criza a fost declanșată de decizia anterioară de contractare a unui nou operator de salubritate, o măsură care a generat un adevărat haos administrativ și legal.
Lipsa colectării deșeurilor a amplificat riscurile sanitare, punând în pericol comunitatea locală.
„Orașul s-a umplut de gunoaie în doar câteva zile. Am ținut legătura constant cu primarul Mihai Polițeanu, cu reprezentanții instituțiilor relevante și cu echipa de consilieri ai PSD Ploiești pentru a găsi o soluție viabilă”, a explicat Bogdan Toader.
Soluția agreată în ședința Consiliului Local prevede revenirea Ploieștiului în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri.
Operatorul asociației va prelua responsabilitatea colectării deșeurilor, punând astfel capăt situației critice din ultimele săptămâni.
„Aceasta a fost singura cale de a ieși din impasul administrativ și de a asigura sănătatea cetățenilor”, a conchis Bogdan Toader.
Deputatul a transmis un mesaj de optimism ploieștenilor, asigurându-i că măsurile adoptate vor aduce rezultate vizibile în cel mai scurt timp.
Criza gunoaielor, care a atras critici aspre la adresa administrației locale, pare să intre astfel pe un făgaș al normalității, grație eforturilor conjugate ale autorităților și consilierilor implicați.