Timp de 36 de ore, locuitorii din Constanța vor sta în frig. Termocentrale Constanța a anunțat că urmează să efectueze lucrări urgente la instalația de producere a energiei termice în CET PALAS, motiv pentru care va fi oprită căldura.

„Pentru efectuarea acestor lucrări, este necesară sistarea furnizării agentului termic către principalul său client, Termoficare Constanța, dar și către consumatorii racordați la sistemul de termoficare al municipiului Constanța”, au anunțat reprezentanții Priimăriei, pe Facebook.

Oprirea se va face în data de 29 ianuarie începând cu ora 04.00 dimineața, pentru o perioadă de aproximativ 36 de ore.

După finalizarea lucrărilor, potrivit autorităților, se va proceda la umplerea instalațiilor din centrală și, ulterior, la încărcarea magistralelor de transport.

„Menționăm că aceste lucrări pot fi efectuate numai cu oprirea totală a instalațiilor de producere. Înțelegem disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile în vederea repunerii în funcțiune a instalațiilor de producere a energiei termice în timpul estimat”, a anunțat Primăria Constanța.

Informații suplimentare pot fi obținute, în regim non – stop, de la Dispeceratul Termocentrale Constanța, la numărul de telefon: 0241 585 300.