Implementarea soluțiilor de inteligență artificială (AI) în companiile din România a crescut în ultimul an pe fondul evoluțiilor tehnologice și a nevoii de optimizare a proceselor interne și externe.

Această tendință se accelerează în 2024, pe măsură ce companiile caută să își scadă costurile și să își îmbunătățească eficiența operațională, potrivit unei analize realizate de TARA Interactive, companie românească de dezvoltare de software.

Anul trecut, soluțiile AI au fost implementate în diverse sectoare, cu precădere în sănătate, unde algoritmii AI sunt folosiți pentru diagnosticare medicală, și în sectorul financiar, unde AI ajută la detectarea fraudelor și optimizarea tranzacțiilor.

Lansarea ChatGPT în noiembrie 2022 a accelerat adoptarea AI, fiind integrat rapid în diverse aplicații.

„Contextul economic actual și lipsa de personal determină companiile să se orienteze către automatizare, iar AI-ul devine un catalizator esențial pentru transformarea digitală. Estimările arată că investițiile în AI vor reprezenta între 1% și 10% din cifra de afaceri a companiilor, în funcție de mărimea și specificul acestora”, spune Vlad Lepădatu, Managing Partner la TARA Interactive.

Utilizarea soluțiilor AI în România

Investițiile în AI sunt așteptate să crească semnificativ în viitorul apropiat, atât pentru companiile care abia încep să exploreze această tehnologie, cât și pentru cele care au făcut deja pași semnificativi în direcția automatizării.

Soluțiile AI sunt aplicate în multiple industrii din România. În sectorul IT, AI asistă programatorii în dezvoltarea soluțiilor software. În comerțul electronic, AI ajută la documentarea produselor și generarea imaginilor. În sectorul financiar, AI îmbunătățește detectarea fraudelor.

Tendințele dominante includ automatizarea proceselor și utilizarea chatboților. Pe plan internațional, AI este utilizată în machine learning, sănătate, robotică și sustenabilitate.

TARA Interactive a încheiat 2023 cu afaceri de peste 1,2 milioane de euro, în creștere cu 15% față de anul anterior.

Pentru 2024, compania estimează o creștere de aproximativ 30% pentru activitatea din România și de circa 80% pentru cea internațională, având în vedere că peste 70% din afacerile TARA Interactive au loc în afara României.