Județele din Moldova, Dobrogea, centrul și estul Munteniei se află sub o avertizare de cod galben de ploi și vânt, valabilă până marți dimineața, ora 10:00, conform Administrației Naționale de Meteorologie.
În intervalul 30 septembrie, ora 10:00 – 1 octombrie, ora 10:00, se vor înregistra averse, iar cantitățile de apă vor ajunge la 25…40 l/mp, local depășind 50 l/mp.
Vântul va sufla cu intensificări, atingând viteze de 50…70 km/h la rafală.
De asemenea, în zonele montane, la altitudini de peste 1700 m în Carpații Orientali și Meridionali, se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea rafale de 70…90 km/h.