Conform unui comunicat al CNAIR, lucrările de stabilizare a terenului la kilometrul 99 al DNA se derulează prin Direcţia Regională de Drumuri  Bucureşti.

„Echipele şi utilajele sunt mobilizate în teren şi completează zona taluzului cu material de umplutură. Aceasta este prima fază a intervenţiei de urgenţă pentru punerea în siguranţă a drumului. Un expert va analiza situaţia şi va stabili soluţia necesară stabilizării taluzului (faza a doua)”; a transmis CNAIR. 

Vineri, după ce s-a constatat producerea alunecării de teren ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă, în zonă au fost instituite restricţii, banda unu a sensului de mers Braşov – Ploieşti fiind închisă circulaţiei. Drumul este afectat pe o lungime de 50-60 de metri.