Casa Albă intenționează să reînnoiască în aprilie eforturile de a convinge Congresul să extindă un program de subvenții pentru continuarea furnizarea internetului pentru 23 de milioane de gospodării americane cu doar câteva săptămâni înainte ca acesta să rămână fără bani.
Numărul americanilor care primesc această subvenție este mai mare decât populației actuală a României.
În octombrie, Casa Albă a cerut 6 miliarde de dolari pentru a prelungi programul până în decembrie 2024, dar Congresul nu l-a finanțat, punând astfel milioane de gospodării în pericolul de a-și pierde serviciul de internet, relatează Reuters.
Președintele Comisiei Federale de Comunicații, Jessica Rosenworcel, le-a spus parlamentarilor într-o scrisoare că aprilie este ultima lună în care gospodăriile vor primi subvenția integrală, urmând ca din luna mai să primească subvenții parțiale.
„Am ajuns prea departe pentru a permite ca acest efort de a promova accesul la internet pentru toți să se încheie. În ciuda amplorii acestui sprijin și a necesității urgente de a continua acest program pentru a ne asigura că milioane de gospodării din întreaga țară nu își pierd accesul esențial la internet, nu au fost încă alocate fonduri suplimentare”, a spus Rosenworcel.
Congresul a alocat anterior 17 miliarde de dolari pentru a ajuta familiile cu venituri mai mici și persoanele afectate de COVID-19 să obțină acces la internet în bandă largă printr-un voucher de 30 de dolari pe lună.
FCC a blocat înscrierea în program pentru noi beneficiari
Casa Albă spune că planul, cunoscut sub numele de Programul de conectivitate la prețuri accesibile, ajută utilizatorii să economisească peste 500 de milioane de dolari pe lună la facturile lor de internet.
Verizon, Comcast și AT&T au cerut Congresului să extindă programul. Legislația ar oferi 7 miliarde de dolari pentru finanțarea acestui program.
FCC a citat un sondaj conform căruia, dacă programul guvernamental s-ar opri, mai mult de trei sferturi dintre gospodăriile care primesc acum subvenții „s-ar confrunta cu întreruperi ale serviciului sau ar trebui să își schimbe tipul de abonament sau chiar să renunțe la internet”.