”Suntem singurul stat european care avem un acord de deficit excesiv din Uniunea Europeană. Doar România. Suntem singurul stat care am avut o guvernare care a dus deficitul României la 9,2% şi am dus datoria publică de la 37% la peste 50%. Ne-am îndatorat 200 de miliarde de lei într-un an şi câteva luni. Nu s-a întâmplat niciunde”, a afirmat luni, la Antena 3, Marcel Ciolacu.
Întrebat cine a luat aceste decizii, premierul a răspuns: ”Cunoaştem cu toţii, din punctul meu de vedere un accident politic al României, să ajungi prim ministru şi să faci aşa ceva nu poţi să te ridici decât la nivelul de un accident al istoriei”. El a refuzat că pronunţe numele predecesorului său care a adoptat deciziile în urma cărora datoria publică a crescut.
”Nimeni nu ştie în acest moment exact unde s-au dus aceste sume de aproape 200 de miliarde, pentru că a fost pandemia, în acel moment nu a mai existat colectare, am făcut contractări un miliard de euro pentru vaccinuri, cu acele vaccinuri ne vaccinăm vreo sută de ani, singura problemă este că acele vaccinuri expiră, tot felul de cheltuieli fără nicio viziune macroeconomică. Ne-am împrumutat, n-am colectat şi am astupat nişte bani pe care noi credeam că la un moment dat se întorc. Nu s-a întors niciun ban. În timp ce toate ţările din Uniunea Europeană întorceau în economie să nu se prăbuşească consumul şi economia locală, noi am întors aproape 2% din PIB în timp ce Germania şi Franţa şi Italia între 8 şi 10% din PIB întorceau în economie. Cu alte cuvinte, toate deciziile au fost anapoda”, a afirmat Ciolacu.
El a susţinut că, pentru prima dată, România a înregistrat în primul trimestru al acestui an, creştere economică bazată pe investiţii.
”Este un volum de muncă cum nu a existat niciodată în România. De fapt, în primul trimestru, e pentru prima oară când România a avut creştere economică pe investiţii, nu pe consum”, a afirmat Ciolacu.