În acest an, în ţara noastră, femeile care se află în câmpul muncii și care doresc să se pensioneze trebuie să țină cont de câteva aspecte și condiții pentru a putea ieși la pensie.

Astfel, dacă nu este vorba despre pensionare anticipată sau din motive medicale, pensionările la limita de vârstă prevăd anumite apecte prin care femeile care au împlinit vârsta dar și celelalte condiții prevăzute de lege pot ieși la pensie.

În contextul Legii nr. 263 din 16 decembrie 2010, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat și se exercită, în condițiile prezentei legi, prin sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Așadar, femeile pot ieși la pensie dacă au vârsta de 63 de ani, dar dacă doresc mai pot munci legal până la 65 de ani, arată legea.

Potențialii pensionari pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare

Însă, este important de reținut că pensionarea poate avea loc și mai devreme.

Astfel, „Se vor putea pensiona în 2023 cei care împlinesc 65 de ani în acest an și care au îndeplinit condițiile minime de cotizare: cel puțin 15 ani munciți legal (…) Asemenea bărbaților, și femeile pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare … dacă au lucrat în condiții grele, proporțional cu perioada de timp lucrată astfel.”, potrivit avocatnet.ro.

„În sistemul public de pensii, plata pensiei se face lunar. Pensia se plătește personal titularului, tutorelui sau curatorului acestuia, persoanei căreia i s-a încredințat ori i s-a dat în plasament copilul urmaș sau, după caz, mandatarului desemnat prin procură specială.”, prevede legea.

A crescut punctul de pensie de la 1 ianuarie

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, valoarea punctului de pensie a crescut de la 1.586 la 1.785 lei. Aceasta reprezintă o creștere cu 12,5 procente a tuturor pensiilor, inclusiv cele de lux sau pensiile speciale.

În contextul creşterilor, pensiile cele mai mari vor fi pentru pensionarii de lux, de 22,5% (creșterea standard plus neplata CAS de 10%). De asemenea, persoanele care au pensii mai mari de 4.000 lei nu pot fi obligate să plătească contribuții la sănătate, după cum a hotărât recent Curtea Constituțională cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021.

În luna decembrie 2022 aproape 200.000 de persoane au încasat pensii mai mari de 4.000 de lei, aua rătat datele Casei Naționale de Pensii Publice. Dintre aceștia, 108.741 de persoane au încasat sume cuprinse între 4.001 și 5.000 de lei și 91.230 pensii au fost de peste 5.000 de lei.

Este prevăzută acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii

Din punct de vedere social, bugetul de anul viitor prevede o indemnizația socială pentru pensionari de 1.125 lei şi este prevăzută acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei, în funcţie de veniturile lunare realizate, astfel:

– în cuantum de 1.000 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei inclusiv;

– în cuantum de 800 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei şi 2.000 lei inclusiv; în cuantum de 600 lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei şi 3.000 lei inclusiv.