China intenţionează să lanseze peste aproximativ patru ani o misiune spaţială care va avea drept scop aducerea pe Pământ a unor mostre de sol marţian, ceea ce ar constitui o premieră la nivel mondial, relatează vineri agenţia DPA.

Solul marţian a mai fost examinat anterior, în cadrul unor misiuni care au trimis pe Pământ date despre aceasta. Însă, până în prezent, nicio ţară sau companie nu a reuşit să aducă pe Pământ mostre de rocă de pe Marte.

Două rachete purtătoare Long March 5 vor decola separat pentru misiunea Tianwen-3.

„Pentru că Marte se află mult mai departe decât Luna, actuala noastră capacitate limitată de transport a rachetelor face necesare două lansări pentru efectuarea misiunii de aducere a probei”, a declarat pentru agenţia de presă de stat Xinhua unul dintre responsabilii din cadrul proiectului, Liu Jizhong, la o conferinţă organizată la Hefei, în estul Chinei.

China a trimis un rover pe Marte în 2020, misiune denumită Tianwen-1.

Vezi și Roverul Perseverance al NASA a trimis spre pământ o imagine a urmelor lăsate pe solul marţian

Oamenii de ştiinţă chinezi vor să caute viaţă pe Marte şi să preleveze probe de la suprafaţă, din aer şi prin forare la adâncime.

Potrivit Administraţiei Naţionale Spaţiale din China, Tianwen-3 este alcătuită dintr-o sondă de asolizare şi un modul de ascensiune, împreună cu o sondă orbitală şi un modul de întoarcere.

Articolul China vrea să aducă mostre de sol marţian pe Pământ apare prima dată în Pedagoteca.