Se întâmplă iar. Istoria, eternă mașină de tocat iluzii, îșisuflecă mânecile și începe să repete scenele de care ne făceamcă am scăpat. Germania, patria care cândva scria pe plăcuțelede pe șenile „Gott mit uns”, primește undă verde să-și umflemușchii industriali militari.

Motivul? O „amenințare rusă” care e mai mult o sperietoarebună de ținut fraierii în casă și contabilii ocupați cu transferuride miliarde spre complexul militar-industrial.

Nu știu dacă ați observat, dar atunci când Germania se înarmează, Europa ar face bine să se pregătească de necaz. E o regulă nescrisă, dar confirmată istoric. Prima dată, în 1914,bum! A doua oară, în 1939, bum-bum! Acum ne pregătim de un remix modern, „Blitzkrieg Economicus și Proxy War Continentalis”.

Cine câștigă din treaba asta? Rheinmetall, MBDA, BAE Systems, Leonardo, Thales, Lockheed, Raytheon, etc. care vând armament cu garanție de folosire rapidă. Bursele din New York, Frankfurt și Londra, care dansează pe cursul euro și dolarului, în timp ce politicienii predică despre pace șisecuritate. O mână de bănci, câteva trusturi de armament șicâteva state care-și fac bilanțul pe spinarea estului european.

Și cine pierde? Poporul ucrainean, folosit ca scut viu. Noi ceilalți, care vom plăti pentru rachetele „defensive”, pentrumunițiile „în scop umanitar” și pentru creditele de război pe care le vom achita din pensii, salarii și accize.

România? Noi facem ce știm mai bine, luăm pozițiaghiocelului. Ne cumpărăm F-uri second-hand, declarăm căsuntem „în prima linie a democrației” și dăm cu subsemnatulpe memorandumul de achiziții obligatorii. Dacă se întâmplăsă avem ghinionul istoric să fim din nou pe frontul altora, vomfi mobilizați în numele libertății europene.

Ce nu înțeleg guvernanții noștri e că libertatea adevărată nu se cumpără cu rachete, ci cu coloană vertebrală. Iar noi, de la Carol I încoace, n-am prea mai dat pe la magazinul ăsta.

Iar sufletele celor pieriți? Păi da, că între două știri despretancuri și drone, nimeni nu-și mai amintește de ele. Dar să nu vă închipuiți că dispar. Ele rămân, energie pură, hrană pentrucei care profită de frică și durere. Cert e că în război nu doarcarnea moare, ci și liniștea lumii.

Europa a mai trecut pe aici. De fiecare dată a plătit scump.Poate ar fi momentul să ne întrebăm dacă nu cumva suntemiar pe marginea prăpastiei, fredonând cu veselie imnulînarmării generale, în timp ce istoria își ascute coasa.

Cu amărăciune lucidă și martor la eterna prostie ciclică a lumii

Ninel PEIA
Senator al României