Astăzi, în București, am avut neplăcerea de a trăi un episod care ar trebui să îngrijoreze orice cetățean responsabil și orice conducător de instituție din statul român. Un incident petrecut într-o benzinărie MOL din Pipera, în care un individ, angajat al Brigăzii Antiteroriste din cadrul SRI, a considerat de cuviință să intimideze un cetățean pentru simplul fapt că a solicitat, în mod politicos, suplimentarea personalului la casă, în condițiile în care benzinăria era arhiplină.

Povestesc cronologic, pentru că adevărul spus la rece e mai puternic decât orice înfloritură retorică:

Ora 10:00 – în plin program infernal de senator: comisii, audiențe, negocieri politice, analize, dar și îndatoriri paterne. Mașina familiei trebuia pregătită: schimbat anvelope, spălat, alimentat.

După toate acestea, ajung la benzinărie la ora 12:00. Aglomerație maximă. Toate pompele ocupate. Alimentez și mă așez la coadă la casă. Două case de marcat, câte două persoane la fiecare, dar un singur casier. Restul personalului, ocupați cu alte activități într-un hol lateral.

Fără niciun ton agresiv, îi spun casierului:

— „Domnule, poate chemați un coleg să ajute, sunt situații în care oamenii se mai grăbesc.”

De nicăieri, un individ din fața mea, cu ton de jupân pe moșie, îmi aruncă peste umăr:

— „Da’ unde te grăbești? Ai răbdare, nu e treaba ta!”

Am replicat, fără patimă:

— „Dacă ai fi avut copii, ai fi înțeles că uneori ești grăbit.”

Replica lui, și mai superioră:

— „Am, nu mă interesează.”

Atunci i-am spus direct:

— „Numai un idiot util, progresist sau corporatist de duzină poate avea o asemenea atitudine.”

Individul s-a întors, m-a privit de sus și a zis:

— „Nu sunt corporatist. Pot să fiu șeful tău. Ai grijă cu cine vorbești.”

A plecat spre mașină. L-am urmat și i-am făcut o fotografie la mașină (BMW Seria 7, cu numărul B25 XKV. Nu dau pozele pentru că i se vede fața). I-am mai spus:

— „Numai un idiot util corporatist se comportă așa.”

În acel moment, a lăsat parasolarul și, într-un gest de intimidare demn de filme de categoria B, mi-a arătat o insignă pe parasolar cu inscripția Brigada Antiteroristă.

Și mi-a spus:

— „Ai grijă că o să ai de-a face cu mine.”

I-am replicat:

— „Cu atât mai bine. Spune-i șefului tău că un domn pe nume Ninel Peia cere să fii dat afară. Un idiot util nu are ce căuta în Brigada Antiteroristă.”

De reținut: individul nu s-a prezentat.

Acum, pentru conducerea SRI: vă aduc aminte, domnilor, de Ghidul de conduită etică al personalului Serviciului. Articolele 2.3.1 (Onestitate), 2.3.2 (Integritate), 2.3.4 (Demnitate), 2.3.5 (Conduită morală) și 2.4.3 (Echidistanță) sunt grav încălcate în acest caz.

Ceea ce este și mai grav: un angajat al Brigăzii Antiteroriste a folosit în public calitatea sa pentru a obține un avantaj moral și pentru a intimida un cetățean al României.

De aceea, solicit oficial conducerii SRI demiterea acestui individ din funcție.

Și pentru că nu vorbesc în vânt, am constituit deja două echipe de analiză OSINT, formate din 12 consilieri ai mei — oficiali și neoficiali, rezerviști ai structurilor statului — care în acest moment documentează întreaga activitate privată, publică și profesională a acestui individ.

Dacă, în cel mai scurt timp, nu primesc scuze oficiale din partea sa sau a superiorilor lui (numărul meu de telefon este public), voi declanșa un serial publicistic, în presa națională, despre acest caz, acest individ și despre cei care îl protejează.

Pentru că, într-un stat democratic, asemenea derapaje nu pot fi tolerate.

Și pentru că un idiot util nu are ce căuta în structuri care apără România.

Ninel PEIA

Senator al României
Chestor al Senatului