Centrul Regional de Transfuzii Sanguine din Constanța duce lipsă medici. Au fost organizate concursuri pentru ocuparea posturilor, dar cadrele medicale nu prea au fost interesate. E posibil ca medicii să considere această muncă grea, dar nu la fel de grea ca munca desfășurată, de exemplu, în Urgență sau pe o secție de Anestezie-Terapie Intensivă.
Șeful CRTS, dr. Alina Dobrotă, a declarat: “Am făcut tot ce se poate, dar nu suntem singurul centru din țară care se confruntă cu deficit de personal în acest domeniu. Din păcate, este o situație care se extinde. Dăm mereu anunțuri de angajare, dar mai rămâne ca și medicii să își dorească să lucreze într-o instituție organizată”. Cu toate acestea, chiar și cu mai puțini medici, activitatea se desfășoară zilnic fără probleme.
Reprezentanții instituției fac un nou apel către populație pentru a dona sânge. Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județul nostru sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține la un nivel insuficient, comparativ cu cererile. Astfel, pacienți cu boli grave, copii și adulți, au nevoie de tratament transfuzional, iar fără ajutorul donatorilor de sânge, nu li se poate asigura acest tratament.
Din păcate, numărul celor care trec zilnic pragul CRTS este redus, comparativ cu perioada de dinainte de pandemia de Covid-19. Nu același lucru se poate spune despre numărul celor care au nevoie de tratament transfuzional, bolnavi cu diferite afecțiuni sau victime ale unor accidente rutiere, aflați în stare extrem de gravă, care au nevoie de acest lichid vital numit sânge.