Tot mai multe accidente rutiere au loc în ultima perioadă pe străzile din București. Unele accidente sunt mai grave, altele mai ușoare, dar numărul mare al acestor accidente îi îngrijorează pe locuitorii capitalei. Astfel, s-a creat o hartă a celor mai periculoase străzi și bulevarde din București. 

Utilizatorul de Reddit „DaNNiel15” a creat o hartă ce arată cele mai importante artere din București, evidențiind care sunt și cele mai periculoase. În aceste zone există cele mai multe șanse să se producă un accident rutier.

Harta celor mai periculoase străzi și bulevarde din București

Bulevardele și arterele importante din oraș au fost clasificate în funcție de numărul de incidente ce au avut loc pe parcursul anului 2022. Există 5 categorii, iată care sunt acestea:

  • Între 15-30 de accidente,
  • Între 30-40 de accidente,
  • Între 40-50 de accidente,
  • Între 50-70 de accidente,
  • Între 70-100 de accidente.

În ultima categorie, cea în care se află zonele unde au avut loc între 70 și 100 de accidente rutiere este încadrat un singur Bulevard din Capitală, mai precis, este vorba despre Bulevardul Iuliu Maniu.

Citește și: Schimbare din Waze care te scapă de accidentele din trafic

Următoarele pe lista celor mai periculoase zone din Capitală sunt:

  • Șoseaua București-Ploiești,
  • Șoseaua Pantelimon,
  • Bulevardul Unirii,
  • Șoseaua Olteniței.

Iată harta creată de utilizatorul de Reddit menționat anterior:

Hartă bulevarde periculoase București
Hartă bulevarde periculoase București | Sursă foto: reddit u/ombladon156

Organizația non-guvernamentală „Străzi pentru Oameni” a publicat harta pe pagina sa de Facebook, însoțită de următorul mesaj:

Avem nevoie de un oraș în care să ne simțim in siguranță când mergem pe stradă.

Mii de accidente au avut loc în București în 2022

Anul ce tocmai a trecut a fost unul plin de evenimente rutiere. Mii de accidente au avut loc în anul 2022 pe străzile din București, conform datelor obținute de un alt utilizator de Reddit de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Din nefericire, câteva zeci dintre acestea s-au soldat cu moartea unor persoane. Pe tot parcursul anului trecut, în București au avut loc un număr total de 3.632 de accidente rutiere. În urma acestora:

  • 47 de persoane au murit,
  • 410 de persoane au fost rănite grav.

Printre principalele motive pentru care au loc aceste evenimentele rutiere din Capitală se numără:

  • Viteza neadaptată la condițiile de drum (478 de accidente provocate).
  • Nerespectare regulilor de circulație de către pietoni – traversarea neregulamentară, pietoni pe partea carosabilă (481 de accidente provocate),
  • Neacordarea de prioritate pentru pietoni (491 de accidente provocate)
  • Neacordarea de prioritate pentru alte vehicule (593 de accidente provocate).
Sursa: B365.ro