Sursa foto: cugetliber.ro

Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru a asigura buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, minimizând astfel disconfortul clienților. Lucrările au fost limitate la cele absolut necesare, iar următoarele întreruperi vor fi realizate pentru a menține capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții în bune condiții.

Astfel, luni, 29 iulie 2024, mai multe zone din Constanța vor fi afectate de întreruperi ale curentului electric.

În municipiul Constanța, în zona Tomis 3, blocul DT3 – b-dul Tomis nr. 320 și Magazinul Furnicuța situat la parterul blocului DT3, va fi o întrerupere totală între orele 08:00 – 16:00.

În localitatea Mereni, pe străzile Mică, Mare, Fierarilor, Agronomilor și Libertății (porțiunea cuprinsă între sediul primăriei și ieșirea spre localitatea Osmancea), va fi o întrerupere totală între orele 09:00 – 17:00.

În orașul Năvodari, pe străzile Rândunelelor, aleea Liliacului și aleea Panseluțelor, va fi o întrerupere parțială între orele 09:00 – 17:00.

În localitatea Negru Vodă, pe străzile Mangaliei, Morii, Sănătății, Gării, Cerealelor, Teiului, Silozului, Triunghiului, Liniștei și Salciilor, va fi o întrerupere totală între orele 09:00 – 17:00.

În localitatea Cumpăna, cartierul DEL SOLE, pe străzile Castello, Pisa, Ancona, Marco Polo, Padova, Asti, Monza și Modena, va fi o întrerupere totală între orele 09:00 – 17:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.