Sursă foto: cugetliber.ro

Reţele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru administrarea și funcționarea optimă a rețelei de distribuție a energiei electrice, cu scopul de a minimiza disconfortul clienților. Astfel, lucrările au fost limitate la cele strict necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții”, au menționat reprezentanţii instituţiei.

Luni, 10 iunie, între orele 9:00 – 17:00, nu vor beneficia de curent electric consumatorii din oraşul Cernavodă, cu domiciliul pe străzile Seimeni, Zefirului, Rovine, Ioachim Ionaşcu, Ghioceilor, Mărăşeşti şi Fundătura Brânduşelor. În același interval orar, se va sista alimentarea cu energie electrică în oraşul Năvodari, pe străzile Recoltei, Gliei, Lanului, Tractorului, Corbului, Răsăritului şi Plopilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.