România exportă produse în valoare de 2,1 miliarde de euro și face importuri de 1,19 miliarde, arată datele Institutului Național de Statistică (INS) la solicitarea Libertatea.
Ce vrea Trump
Trump a impus luni tarife vamale de 25% pentru toate importurile de oțel și aluminiu ale SUA, din cauza dezechilibrelor comerciale avute.
Statele Unite sunt cel mai mare importator de oţel din lume, iar Canada, Brazilia şi Mexic sunt primii săi trei furnizori, în vreme ce Canada asigură singură peste 50% din aluminiul importat de SUA.
Producerea aluminiului și oțelului sunt energo-intensive, astfel că acestea sunt realizate în special în țări cu energie ieftină, în special energie hidro.
Exporturile totale ale României, 92 de miliarde de euro
Exporturile României către SUA sunt doar 2,28% din totalul exporturilor de 92,6 de miliarde de euro ale țării noastre, însă pot fi afectate de tarifele introduse de președintele american.
În România activează mai mulți producători de oțel, precum combinatele de la Galați, Târgoviște, Hunedoara, Călărași și Zalău, în vreme ce țara noastră este și cel mai mare producător de aluminiu din sud-estul Europei prin Alro Slatina.
Exportăm oțel, cauciuc și panouri electrice
Conform datelor INS, în 2024 principalele exporturi ale României către SUA au fost:
semifabricate din fier sau oțel – 194 de milioane de euro
anvelope din cauciuc – 168 milioane de euro
tablouri și panouri electrice – 159,6 milioane de euro
aparate radar – 104,1 milioane euro
componente avatice – 76,7 milioane de euro
țevi din fier sau oțel – 72 milioane de euro
rulmenți – 69,5 milioane
motoare și generatoare electrice – 65 milioane
oțeluri primare – 47 milioane de euro
cabluri – 45,7 milioane de euro
componente auto – 40,1 milioane.
Importăm arme și avioane
Principalele importuri ale României sunt:
arme de război – 103,6 milioane euro
vehicule aeriene – 67,6 milioane euro
aparate de emisie pentru radio sau televiziune – 62 milioane euro
turboreactoare, turbopropulsoare și turbine de gaz – 57,4 milioane
uleiuri din petrol – 56,1 milioane
instrumente și aparate de măsurare – 37,8 milioane.