Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, a fost surprinsă în luna august a acestui an, la seria de turnee americane, consumând conținutul unei sticluțe, despre care s-a zvonit că ar fi conţinut substanţa interzisă roxadustat.

Așadar ce conţinea sticluţa din care a băut Simona Halep la US Open. Simona Halep, suspendată pentru dopaj cu roxadustat la US Open, a fost surprinsă în luna august, la seria de turnee americane, consumând conținutul unei sticluțe, despre care s-a zvonit că ar putea fi chiar cheia întregului scandal.

Astfel că, potrivit ProSport, în sticluța respectivă s-ar fi aflat o băutură revoluționară în lumea sportivilor, brevetată de nutriționistul neo-zeelandez Glenn Kearney (un apropiat al lui Darren Cahill), împreună cu Andy Murray și Eva Carneiro, doctorița dată afară în anul 2015 de Jose Mourinho de la Chelsea.

Mai mult, este vorba de un supliment de colagen lichid de înaltă rezistență, conceput pentru sportivii de performanță, şi anume TRR Nutrition, o gamă care are ca produs de vârf Advanced Collagen. TRR Nutrition (produs de Nutraformis), este o formulă de colagen super–puternic, un supliment lichid destinat întăririi articulațiilor, oaselor și întremării sistemului imunitar.

În plus, cu acest supliment, Simona Halep a compensat pierderea de colagen pe care fiecare om o înregistrează într-o proporție de 1,5 la sută pe parcursul unui interval de 12 luni după împlinirea vârstei de 20 de ani. TRR Nutrition (produs de Nutraformis) este parte din programul de recuperare rapid pentru că conține 10.000 mg de colagen marin, turmeric, ghimbir, acid hyaluronic, glucozamină, cupru și vitamina C.

Articolul Ce conţinea sticluţa din care a băut Simona Halep la US Open. apare prima dată în Jurnalul National.