Administrația Trump a afectat deja statutul dolarului ca pilon cheie al finanțelor globale. Ar fi o mare pierdere dacă acesta ar dispărea. Încă pare incredibil să discutăm despre toate acestea. Timp de ani de zile, a bate toba pentru renunțarea dolarului la rolul său de monedă de rezervă dominantă a fost un hobby de nișă pentru excentrici.

SUA vor adopta o abordare pe termen scurt pe piețe și în politica marilor puteri

Unii investitori mari încă insistă că dolarul puternic va rămâne, fără alternative serioase la statutul său. Alții subliniază că scepticii dolarului confundă recenta perioadă de slăbiciune a monedei cu rolul său de refugiu sigur și lubrifiant al comerțului mondial.

Ambele reacții ignoră însă amploarea perturbărilor din politica de securitate și geopolitică de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă. Este deci rezonabil să ne gândim la ce ar avea de pierdut Statele Unite.

În acest moment, se estimează că, pe piețe și în politica marilor puteri, SUA vor adopta o abordare mai pe termen scurt, vor fi mai puțin rezistente în fața crizelor trecătoare și vor depinde mult mai mult de bunăvoința străinilor.

Specialiștii care se răzgandesc în privința rezilienței dolarului

Adam Posen, președintele de lungă durată al Institutului Peterson pentru Economie Internațională, se numără printre economiștii influenti care și-au schimbat opinia în această privință.

În 2008, el a scris un articol intitulat „De ce euro nu va rivaliza cu dolarul”, în care remarca că „euro se află la un vârf temporar de influență, iar dolarul va continua să beneficieze de sursele geopolitice ale rolului său global, pe care euro nu le poate egala încă și nici în viitorul apropiat, dacă va reuși vreodată”.

La acel moment, Trump era ocupat cu inaugurarea ultimului său proiect major de construcții, strălucitorul Trump International Hotel and Tower din Chicago. Posen, ca și noi toți, poate fi iertat pentru că nu și-a imaginat atunci că Trump ar putea ajunge din nou liderul lumii libere în 2025. Dar iată-ne aici.

Acum, a spus Posen într-o prezentare online fascinantă săptămâna trecută, schimbarea bruscă a politicii externe a președintelui reprezintă un risc direct și grav pentru fundamentele dolarului.

Declinul dolarului de la anunțul lui Trump din 2 aprilie privind așa-numitele tarife reciproce este un lucru, o reflectare instinctiv de înțeles a unei creșteri economice probabil mai slabe a SUA în viitor.

Dar faptul că dolarul a scăzut în același timp cu valoarea obligațiunilor guvernamentale americane pe termen lung este cu totul altceva – nu este o dovadă incontestabilă că statutul dolarului de monedă de rezervă dominantă a dispărut, dar este o dovadă foarte solidă că este afectat.

Un element crucial în acest context este faptul că nu toate obligațiunile guvernamentale americane sunt create în mod egal.

SUA vor fi obligate să-și mențină creditorii mulțumiți pentru a încerca să reducă costurile împrumuturilor

Când Trump a șocat piețele cu anunțul său privind tarifele comerciale exorbitante, prețul obligațiunilor de stat pe termen scurt, cu scadențe de aproximativ doi ani, a crescut brusc – o reflectare tipică a așteptărilor privind un șoc care ar putea necesita reducerea ratelor dobânzilor.

Cu toate acestea, așa-numitul segment lung al pieței a urmat o traiectorie diferită, o ciudățenie extrem de neobișnuită, care este „în concordanță cu o reducere a proprietății (lor) de acoperire a activelor sigure”, potrivit unei noi analize realizate de Viral Acharya și Toomas Laarits de la Stern School of Business din cadrul Universității din New York.

În condiții normale, obligațiunile și monedele fluctuează în funcție de creșterea economică, inflație și ratele dobânzilor. Dar acestea nu sunt vremuri normale și, după cum vedem, fundamentele mai puțin vizibile ale politicii externe și geopoliticii constituie baza pe care se sprijină totul.

Acest lucru face dificil – nu imposibil, dar dificil – să vedem cum dolarul și titlurile de stat americane își pot recâștiga rolul istoric de supape de siguranță fiabile pentru piețele instabile.

Dacă acest dezechilibru între obligațiunile de stat pe termen scurt și pe termen lung nu se restabilește, aceasta înseamnă că SUA vor depinde probabil mult mai mult de emisiunea de datorii pe termen scurt, mai ieftine.

De obicei, SUA sunt un împrumutat atât de stabil, sigur și fiabil, încât Trezoreria își poate permite, în practică, să nu-și ramburseze niciodată datoriile – poate pur și simplu să emită noi obligațiuni pentru a le rambursa pe cele vechi, iar și iar.

Înclinarea mai mult către termen scurt decât către termen lung înseamnă că aceasta va fi o sarcină mult mai frecventă, care va obliga SUA să-și mențină creditorii mulțumiți pentru a încerca să reducă costurile împrumuturilor.

Privilegiul enorm de a găzdui moneda și piața obligațiunilor pe care lumea dorește să le dețină în caz de criză a însemnat, de asemenea, că SUA pot ieși din dificultăți, chiar și din cele interne, mult mai ușor decât orice altă țară.

Istoric, SUA au reușit să mențină crize de scurtă durată, apelând la o sursă fiabilă de investiții la un cost rezonabil și stimulând ieșirea din aproape orice situație dificilă mult mai liber decât alte națiuni, care adesea se confruntă cu creșterea costurilor împrumuturilor atunci când lucrurile se complică.

Noua administrație americană ar fi putut crede că așa funcționează lumea. Este de înțeles, dar nu trebuie luat de bun, iar Europa ar dori să beneficieze și ea de această magie. Activele sigure sunt sigure pentru că toată lumea crede că sunt sigure. SUA este pe cale să afle care este costul pe termen lung atunci când această iluzie se spulberă.