Inaugurarea Cazinoului din Constanța, în dimineața zilei de duminică, 15 august 1910, a reprezentat pentru Țara Românească începutul unui lung lanț de scandaluri pe care autoritățile locale nu le-au anticipat și nici nu le-au putut stăpâni.
Magnet pentru „vilegiaturiști” bogați, „deminondene”, „cocote din Orient și Occident”, dar și pentru escroci plătiți să atragă naivi, „cazinoul” de la malul mării a fost sursă de îmbogățire pentru unii, iar pentru alții motiv de crime și revolte, cel puțin în primele două decenii de existență.
Justificări pentru ridicarea cazinoului
La începutul secolului XX, portul din Constanța devenise o destinație de prim rang pentru navele comerciale și turistice care făceau curse regulate între Odesa și Istanbul. Plaja de la Mamaia și băile de nămol de la Techirghiol deveniseră insuficiente pentru a satisface nevoile navigatorilor, comercianților bogați, turiștilor și „high life-ului” din București. Micul oraș de la malul Mării Negre, care nu avea mai mult de 3.000 de locuitori în 1878, se transformase în doar câțiva ani într-un pol al distracției, unde lumea era dispusă să cheltuiască averi, dar nu avea unde.
În 1904-1905, populația orașului ajunsese la „23.000 de suflete”, așa cum anunța I. Ghica, prefectul Constanței, în ziua inaugurării cazinoului, iar pe timpul verii soseau până la 15.000 de turiști. Orașul era sufocat, în condițiile în care în Mamaia, doar câteva mici hoteluri, restaurante și cafenele puteau oferi găzduire, iar în port funcționa doar o „cazină” improvizată într-o clădire din lemn, care nu respecta înaltele standarde ale edificiilor similare din Monte Carlo sau Nisa.
Fundația, lucrare inginerească de anvergură
„În fața acestui număr așa de impozant și crescând, gospodarii trebilor comunale s’au gândit din timp să ofere publicului localuri de distracție și de plimbare”, justifica prefectul construcția cazinoului, care revoltase comunitatea locală conservatoare, nemulțumită de apariția „focarului de vicii și primejdii”.
Consiliul comunal al orașului Constanța a aprobat construirea cazinoului în data de 4 ianuarie 1904 „cu fundamentele pe stâncele mărei”, dar a fost nevoie de șase ani pentru ca lucrarea să fie finalizată, anunța prefectul Ghica în ziua inaugurării.
Trei ani a durat doar construirea fundației, o realizare inginerească de mare anvergură pentru acei ani, pentru care a fost nevoie de sprijin de la București, proiectul fiind supravegheat îndeaproape chiar de către primul-ministru loan I. C. Brătianu, aflăm din discursul prefectului, publicat în ziarul Voința Națională, în ediția din 18 august 1910.
Speculă pentru cazare la inaugurare
Cazinoul comunal din Constanța s-a inaugurat cu mult fast, pe fondul protestelor localnicilor care încă nu apucaseră să simtă mirosul banilor. Programul evenimentelor din 15 august 1910 a fost publicat în ziarele de mare tiraj, astfel că în duminica inaugurării, la Constanța au venit peste 3.000 de turiști din „toate unghiurile țărei”, deși era final de sezon. În lipsa locurilor de cazare, oamenii care nu „prinseseră odăi” au dormit pe străzi și în gară, doar pentru a fi martorii măreței inaugurări.
„În vederea acestei inaugurări şi a serbărilor nautice din port, au sosit numeroase persoane din toate unghiurile ţărei. Din Bucureşti, în deosebi, au venit peste trei mii de vizitatori. Mulţi din ei au rămas fără adăpost petrecând noaptea pe străzi. Hotelierii şi gazdele particulare au profitat de ocazie şi au făcut adevărate speculaţiuni pe spinarea bieţilor vizitatori. În zorii zilei, toată mulţimea care inundase Constanţa şi-a făcut apariţia pe străzi, îndreptându-se spre port și Cazino”, scria în ediția din 18 august 1910 ziarul Mișcarea.
Spectacol nautic și serviciu religios
Programul serbărilor a început la ora 10.30, cu sfințirea localului de către „S.S. Protoiereul județului, înconjurat de întregul cler din Constanța”. După oficierea serviciului religios au urmat discursurile oficiale și vizita localului, „sub conducerea d-lor arhitecți Renard și Călinescu”, scria ziarul Voința Națională.
La ora 12.00 a fost programat un banchet oferit de primărie în restaurantul cazinoului comunal, iar începând cu ora 15.00, vizitatorii au asistat la serbarea nautică ai cărei protagoniști au fost marinarii civili din portul Constanța.
„Au fost curse de bărci, curse de înot, etc., toate urmărite cu mult interes. Seara, portul a fost iluminat, feeric, iar de pe cheiu s’au tras încontinuu focuri de artificii până târziu noaptea. Era o adevărată feerie. În acest timp, în cocheta sală de teatru a cazinoului, în faţa elitei constănţene şi a vizitatorilor de seamă a Constanţei, s-a reprezentat de către trupa d-lui Davilla, comedia «Grigorie»”, anunța ziarul Mișcarea.
Barca-automobil a prințului Bibescu, deliciul publicului
Începând cu orele 22.00 a fost organizată o serată venețiană, programul fiind urmărit de public din tribune special amenajate pe faleză.
Aflăm din presa vremii că programul a fost împărțit în două secvențe: „Partea I – Bărci alegorice și producțiuni electrice. Serenade venețiene cu gondole (mandoliniști și chitariști vor cînta în gondole). Piramidele egiptene și statuele romane. Dansuri naționale și dansul mateloțiilor (executate pe un ponton iluminat a giorno). Bombardarea unei fortărețe de către o flotilă navală. Partea II – Mari jocuri de artificii rachete. Defilarea bărcilor remorcate în largul mării”, scria presa locală.
Deliciul publicului pare să fi fost „barca-automobil” a prințului Valentin Bibescu, premiată la cursele nautice din Germania, anunțau ziarele din epocă.
„La intrarea în port se construește un frumos arc de triumf, asemenea și tribunele pentru public vor fi impozante și întreg cheiul va fi ornat cu drapele tricolore și ghirlande. Barca-automobil, proprietatea prințului Valentin Bibescu și care are o viteză de 60 de km. pe oră, va face evoluțiuni în interiorul portului și largul mărei. Această barcă a obținut premiul I la cursele nautice din Kiel. Direcția C. F. R. a acordat o reducere de 50 la sută pentru zilele serbărei”, scria ziarul Voința.
Meniu sofisticat asigurat de Casa Capșa
La banchetul de „220 de tacâmuri” au fost invitate elitele din Constanța și București. Meniul a fost inspirat din bucătăria franțuzească, asigurat de Casa Capșa: „Oeufs Brouillés Chasseur, Esturgeon du Danube parisienne, Sauce Rémoulade, Noix de Veau Brsisé au Petits Peis, Foie gras a la Gelés, Salada Verte, Glace Capsa, Gaufrettes, Bonbons, Fruits”, potrivit ziarului Voința Națională, iar în pahare a curs vin de Drăgășani, dar și Saint-Julien, G. H. Mumm Rosé, Café, Liqueurs, Cointreau Majestic pentru gusturi mai sofisticate.
Cum arăta la inaugurare Cazinoul din Constanța
De-a lungul existenței sale, clădirea cazinoului constănțean a trecut printr-o serie de schimbări, ca urmare a celor două războaie mondiale. A fost distrusă parțial de două bombardamente, transformată în spital de campanie, iar în Al Doilea Război Mondial a fost folosită de trupele germane ca spațiu de cazare.
Imediat după înlăturarea monarhiei, în cazinou a funcționat Casa de Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989, clădirea a aparţinut ONT Litoral.
Toate aceste evenimente au lăsat urme adânci atât la interiorul clădirii Cazinoului din Constanța, dar mai ales la exterior, astfel că mărturiile celor care au trecut pragul în ziua inaugurării sunt astăzi valoroase.
Gazetarii locali au avut privilegiul să viziteze interiorul cazinoului înainte de inaugurare, la invitația autorităților din Constanța. Într-un articol publicat în ediția din 16 august 1910 a ziarului Minerva este descris interiorul „gingaș” al clădirii construite „cu multă îndrăzneală pe o porțiune de teren care a fost cucerită mărei de geniul omenesc”.
„Noul Cazino e compus din două etaje. În primul etaj dintr’un vestibul uriaș, pătrunzi într-o sală de lectură și o sală de restaurant lungă de 22 metri pe 10 metri lărgime. De jur împrejurul acestei săli sunt geamuri, dând astfel posibilitatea să admiri în continuu marea. Tot aci se află o sală de joc și una de biliard. Totul e mobilat bogat și cu gust deosebit, întreg acest parter este înconjurat de o largă terasă asfaltată, la picioarele căreia valurile furioase se sparg cu zgomotul acela particular al mării furioase care te înspăimântă uneori.
Tot aci, într’un loc special, o admirabilă orchestră complectează prin accentele ei când duioase, când înviorătoare, întreg ansamblul fermecător ce-ți încântă și privirea și auzul.
În primul etaj se află sala de spectacol spațioasă, lungă de 25 metri pe 15 metri lărgime. Un interior gingaș, luminat de două părți prin niște vitrouri uriașe colorate și cu desemnuri artistice, această sală, care conține peste 400 locuri, va fi tot atât de bună pentru teatru ca și pentru concerte și baluri.
În timpuri de serbări va fi transformată într’o adevărată feerie prin valurile de lumină căzute din toate părțile, în toate colțurile, în toate culorile. Astfel se prezintă în linii generale monumentala și frumoasa construcție ce se inaugurează azi și care va forma cel mai însemnat punct de atracție al vizitatorilor Constanței”.
Cazinoul, inaugurat fără autorizație pentru jocuri de noroc
Din aceeași sursă aflăm că, la momentul inaugurării, Ministerul de Interne încă nu dăduse autorizație pentru practicarea jocurilor de noroc în cazinou, iar autoritățile locale nu știau cum vor reuși să întrețină uriașa clădire doar din vânzarea de bilete pentru spectacole.
„Din nefericire, comuna care credea că poate avea un venit frumos din întreprinderea cazinoului azi e convinsă că nu va putea acoperi cu veniturile lui nici cheltuelile de întreținere. Singurul mijloc care ar fi putut face ca aceste venituri să fie îndestulătoare era ca să se practice jocurile. Până acum însă, ministerul de interne nu a dat această autorizație”, scria gazetarul P. Botzan în data de 16 august 1910, la o zi de la inaugurarea cazinoului.
Cazinoul, controlat de afaceriști controversați
Cazinoul a devenit în scurt timp de la inaugurare o mașină de făcut bani, iar lupta pentru concesionarea jocurilor de noroc s-a transformat într-un adevărat război între administrația locală și afaceriști controversați pe de o parte, dar și între Primăria Constanța și statul român.
În 1912, Primăria a organizat licitația pentru concesionarea Cazinoului comunal, licitație câștigată de baronul Edgar de Marcay, un nume notoriu în epocă în lumea jocurilor de noroc.
Decretul prin care se aprobă contractul de arendare baronului de Marcay a fost semnat chiar de regele Carol I, în ciuda faptului că afaceristul avea o reputație foarte proastă în Europa.
„În ceea ce privește reputațiunea sa, Edgar de Marcay este foarte rău privit nu numai în Franța, dar chiar în străinătate, afară bine înțeles de o parte a Romîniei, partea ciocoiască. Și desigur că seria aventurilor acestui trist personagiu, atît de tare în societăți de tot felul, nu e sfîrșită. (…) și cînd va crede că ora plecărei a sunat, Edgar de Marcay va dispare cu banii acționarilor naivi și imprudenți, lăsîndu-i să se ia de păr cu acei cari i-au băgat în această strălucită afacere”, acuza ziarul Viitorul într-un articol publicat în iulie 1912.
Controversele au continuat ani la rând. În 1932, după multe tergiversări, parlamentul a votat o nouă lege a cazinourilor. Autorităților locale li se permitea astfel să încaseze o parte din câștigurile de la ruletă, dar și să organizeze licitația pentru concesionarea jocurilor de noroc.
Anterior, veniturile cazinoului se împărţeau între stat şi concesionar. „După multe stăruinţe şi după ce guvernele au fost convinse de necesitatea imperativă pentru Constanţa de a se folosi de veniturile cazinoului, s’a cedat municipiului o cotă de 50 la sută din redevenţa statului”, notează ziarul Dimineața, în ediția din octombrie 1932. În plus, noile prevederi legale lăsau controlul jocurilor și stabilirea regulilor în mâinile municipalității.
Suspiciune de aranjare a licitației
Doi ani mai târziu deja se vorbea despre licitații și caiete de sarcini aranjate în favoarea unui afacerist bulgar, un anume Albert Manuach, reclamat că a măsluit actele ca să poată intra în competiția pentru concesionarea jocurilor de noroc.
„Cu acest certificat, care cuprindea un fals, Albert Manuach s-a prezentat la licitaţia ţinută în 15 iunie 1934 la Primăria Constanţa şi a obţinut concesiunea jocurilor la Cazinou, înlăturând o parte din concurenţi cari ofereau condiţiuni mai avantajoase pentru primărie, dar cari nu aveau asemenea certificate. Prin această procedură au fost prejudiciaţi atât primăria cât şi cetăţenii municipiului şi personal ceilalţi concurenţi înlăturaţi”, nota presa din epocă.
Câștigurile de la cazinou, scoase fraudulos din țară
La puțin timp după izbucnirea scandalului Manuach, care era anchetat într-un dosar penal pentru fals, fratele acestuia, Aron Manuach, a fost prins în momentul în care se pregătea să fugă din țară cu o imensă sumă de bani. În bagajele sale au fost găsiți 160.000 de lei, în lire, leve, drahme şi dolari, nota presa vremii.
„Din această sumă s’a confiscat în folosul statului 100.000 lei, care au fost vărsaţi azi Băncii Naţionale, restul fiind predat contrabandistului, deoarece acesta susţine că a venit cu ei în ţară, prin portul Giurgiu”. Aron a fost prins de poliția de frontieră după o serie de percheziții care au avut loc la bordul navei „România“, care pleca spre Istanbul.
„În legătură cu acest caz, se fac cercetări pentru a se constata dacă prin acest sistem nu au fost trecuţi şi alţi bani realizaţi la Cazinou de către acest Aron Manuach”, scria ziarul Curentul în ediția din 9 octombrie 1934.
Agenți plătiți să momească clienți bogați
Cazinoul din Constanța nu a fost ferit de dramele suferite de naivi căzuți în patima jocurilor de noroc. Se închegase în jurul acestui „stabiliment” o rețea de escroci al căror scop era să identifice turiști cu bani pe care să-i ademenească în fața ruletei.
Mergeau în restaurantele din Mamaia, unde se lăudau că au câștigat ușor sume mari de bani la cazinou și chiar plăteau consumația clienților drept mulțumire pentru norocul avut peste noapte. Astfel ispitiți, turiștii se înghesuiau și ei la ruletă, fără a avea însă norocul promis.
„Din vorbă în vorbă, acest individ care erea unul dintre numeroșii agenți, îi spuse că, cu o seară mai înainte, cîștigase la Cazinou, la jocul de bacara, în mai puțin de o oră suma de 5.000 lei. Atît de mare îi crea bucuria provocată de acest cîștig neașteptat încît insistă foarte mult ca să plătească și masa noului său prieten.
Avantajele cîștigurilor la jocul de bacara fu descrise cu atîta meșteșug încît bietul negustor căzu în cursă și rugă cu mare insistență pe bunul(?!) său prieten să-l ducă și pe el la Cazino. După ce acesta se lăsă să fie rugat cîtva timp, îi promise în sfîrșit că-l va duce la cazinou. Despărțindu-se își dădură întîlnire pentru ora 7 seara pe bulevardul de pe dig. Exact la ora fixată, omul lui Hertz veni și luîndu-și prietenul îl duse la Cazinou și îl vîrî în sala de joc de bacara, așa zisul «Cerc închis».
Aci, nefericitul negustor, în numai puțin de o oră, pierdu suma de 6.800 lei. Bietul om văzîndu-se părăsit de cel ce-l atrăsese în cursă, trecu în sala jocului de căișori unde în speranța de a-și scoate ceva din pagubă, mai pierdu și aci încă 1.000 lei. A doua zi, nefericita victimă de abia se putu întoarce la Caracal. Iată încă una din isprăvile celor de la Cazinou”, nota ziarul Voința Națională în ediția din iulie 1911.
Metoda lover-boy, folosită pentru bani de ruletă
Și doamnele cu stare, căsătorite, cu poziție bună în societate, erau vizate de șarlatanii care acționau la comandă pe faleza din Constanța. Tineri arătoși, eleganți, manierați făceau tot posibilul să închege o relație amoroasă cu doamnele bogate și naive. Scrisorile sau bilețelele semnate de femeile „amorezate” și care certificau relația extraconjugală erau folosite ulterior pentru șantaj. Doamnelor li se cereau bani grei pentru ca dovezile defăimătoare să nu ajungă la soțul înșelat.
„Pe plaje, elita şi lumea interlopă stă de-a valma pe nisipul fierbinte. Cavalerii şantajului operează aci în pijamale de mătase. Iată-l, monoclat, cu părul ca o cască de lac, sub stratul de gemina. (…) El e prea «fin», ca să se poată impune grosolanilor oameni de afaceri. Ci operează cu o materie mult mai poetică, decât burs: cu amorul. Femeile se lasă uşor prinse în capcana lui de vicii subtile. Plaja, cazinoul, atmosfera aceasta de fictivă aristocraţie sunt complicii lui fireşti.
El însuşi face parte din aristocraţia hainei. Deviza lui: «Fără nici o cută». La propriu. Moralul poate să fie şifonat, nu se vede. Câmpul de operaţii: plaja, hotelul, cazinoul, barca cu motor şi toate staţiunile de vilegiatură. N’are o metodă tip. E un artist, nu un meseriaş. Procedează după fiecare caz în parte, adaptându-se cu o agilitate prodigioasă, trăgând maximum de beneficiu din fiecare împrejurare. Astfel, se prezintă pe plaje, unei conițe.
Pătrunse apoi în familia ei, aducându-i zilnic cadouri. Doamna, intr’o anumită fază de incandescență pasională, îi scrise cele mai înflăcărate scrisori. Șantajul fu gata: individul trecu scrisorile unui complice îndrăzneţ, care ameninţă pe doamna că divulgă totul soțului gelos, şi obţinu repetate sume de bani. Dar nu vându doamnei toate scrisorile, ca să poată repeta lovitura, și s’o ucidă lent”, era portretul unui escroc sentimental care acționa vara în preajma cazinoului din Constanța, descris în revista Realitatea Ilustrată din iunie 1933.
Funcționarul care a pierdut totul la cazinou
Dramele românilor ruinați la cazinou au ținut ani la rând prima pagină a ziarelor din anii `20 – `30. În sezonul de „vilegiatură” aproape că nu era zi în care să nu fie menționată o sinucidere sau un înec suspect la Constanța.
Reprezentativă este povestea unui funcționar surprins de un comisar de poliție chiar în momentul în care se pregătea să se arunce în mare de pe terasa cazinoului. Omul își pierduse locul de muncă și încercase disperat să salveze reputația familiei jucând zile la rând la ruletă în speranța că va câștiga suficient de mulți bani pentru cheltuielile casei. A pierdut însă tot, de la tacâmurile din argint până la bijuteriile din aur ale soției.
Dus la poliție pentru anchetă, funcționarul a mărturisit că a încercat să recurgă la gestul disperat pentru că pierduse tot la cazinou. „Prima oară – spune el – a intrat la cazinou în luna septembrie, a pierdut sume mai mititele. Cu acest prilej câţiva rabateuri de la Cazinou l-au povăţuit să-şi formeze rezerve de bani cu care să vie la joc căci numai astfel va câştiga. Pe ascuns, Constantinescu lua din casă bani fără ştirea soţiei pe care-i pierdea regulat. Avea strânsă o sumă din timpuri mai bune, pe care a prăpădit-o repede. Când aceasta s-a terminat, a început să-şi vândă pană şi farfuriile şi lingurile, actul de căsătorie şi paltonul le-a amanetat pentru 500 lei”, este mărturia omului consemnată în ziarul Universul, ediția din 7 octombrie 1934.
Avusese însă grijă să lase în urma sa câteva scrisori, una adresată soției în care explica gestul disperat: „Dragă soţie, mamă şi copilul meu iubit! Faceţi ce vă taie capul, ai grije de copil. Mama să se ducă la Craiova, la fratele său sau la sora. Eu mă sinucid, am pierdut toţi banii la Cazinou. Voi nu ştiţi nimic de tacâmuri, furculiţe, cruciuliţa de aur, inel, cercei, etc., cari sunt puse amanet la d. Hrisian, debitant de tutun din piaţa Ovidiu pentru 400 lei, paltonul e la Frangopol”. Celelalte scrisori au fost adresate autorităților în care solicita ca jocurile de noroc să fie interzise înainte să nenorocească și pe alții.
Delapidare rezolvată cu bani câștigați la ruletă
În epocă a fost celebru cazul Ernst König, casierul fabricii de cafea din Șoseaua Viilor, București. La începutul lunii august 1932, omul a fost dat dispărut după ce nu s-a mai prezentat la serviciu, iar din casierie dispăruse o importantă sumă de bani, peste 1.800.000 de lei. Poliția a început o vânătoare acerbă care a durat săptămâni, iar toată lumea aștepta vești despre prinderea „defraudatorului”.
Cu banii furați luase calea cazinourilor din Sinaia și Constanța, unde a câștigat constant. A fost prins după mai bine de o lună, la București. Se pregătea să fugă din țară, în geanta lui poliția găsind 2.200.000 de lei. Konig a mărturisit că, anterior dispariției sale, furase din casierie o altă sumă mare de bani, aproximativ 100.000 de lei. Disperat că nu va mai putea acoperi gaura, a luat alți bani și și-a încercat norocul la cazinouri.
„La prefectura poliţiei, în prezenţa d-lui inspector I. Frânculescu, şeful siguranţei Capitalei, s’a început interogarea defraudatorului. În geantă s’au găsit un milion lei în bancnote de 5.000 şi 40.000 lei în bancnote de 1.000 lei. Nu avea nici o armă asupra lui şi nici acte de identitate. König declara că luase din casa fabricii vreo 100.000 lei şi voia să acopere lipsa. S’a gândit să joace la Sinaia, să câştige o sumă mai mare din care să acopere şi banii furaţi. A luat din casă 1.800.000 lei şi s’a dus la Sinaia. Într’o duminică el a câştigat 350 mii lei, dar n’a mai venit la Bucureşti a doua zi, ci s’a dus la Constanţa, unde a mai câştigat 64.000 lei”, nota ziarul Dimineața în ediția din 28 august 1932.
Cazinoul, redeschis ca și „centru cultural”
„Cariera” cazinoului de la Constanța s-a sfârșit brusc în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Armata germană l-a transformat în cazarmă militară, iar începând din anul 1948 a devenit sediu pentru diverse instituții ale statului.
După căderea regimului comunist, Cazinoul din Constanța a fost închis și abandonat de autorități, până când au fost găsite fonduri suficiente pentru restaurarea lui completă. Aproape o ruină și cu riscul de a nu mai putea fi salvat, Cazinoul a intrat într-un proiect de renovare amplu abia în 2020, după foarte multe amânări.
La începutul lunii martie 2025, autoritățile au anunțat că restaurarea s-a finalizat. Costurile inițiale necesare reabilitării erau estimate la 111 milioane de lei, dar în final, suma totală cheltuită de statul român s-a ridicat la peste 235 de milioane de lei.
Cazinoul va fi redeschis pentru public pe 21 mai 2025, de Ziua Constanței. Primăria locală, în administrarea căreia se află acum clădirea, a anunțat că locația nu va avea nici săli de jocuri, nici vreun spațiu destinat alimentației publice, ci va funcționa ca și „centru cultural”.
