În 1 mai 2019 m-am mutat oficial la țară de atunci zilele mele au un alt ritm. Nu am fost niciodată o persoană matinală, acum poate mă trezesc mai ușor un pic mai devreme dar nu fac eforturi pentru că așa ajung să mă cunosc.
Zilele mele încep , așadar, pe la ora 8 jumătate dimineața, beau un ceai verde gândindu-mă care să fie plimbarea zilei. Norocul meu este cu Happy cățelul familiei, care nu mă lasă să dezbat prea mult ideea și mă forțează să mă pregătesc și să ies indiferent de vreme.
Știu că pare idilic să ai vreme să mergi la plimbare pe dealuri, apare frumos în poze, pare ușor, dar până și plimbatul câinelui are nevoie de disciplină. sunt zile geroase, zile cu ploi mocănești de nu iți vine să scoți niciun deget afară, zile caniculare dar indiferent de vreme eu îmi găsesc energie și vreme să petrec cel puțin 2-3 ore pe zi în natură.
Ce se întâmplă în aceea plimbare?
Nimic. Îmi încep ziua cu nimic!
Și asta este fantastic.
În acel nimic am vreme să îmi pun gândurile în ordine și să îmi fac un plan pentru ziua pe care urmează să o încep.
Odată cu plimbarea parcurg adesea mulți kilometrii, dar pe care nu îi cuantific. Chiar vorbeam în weekend cu un prieten despre cum percepția despre distanțe și efort fizic se schimbă odată cu o simplă plimbare în fiecare zi. Nu îmi propun niciodată să adun nu știu câți km/zi, îmi aleg traseele în funcție de vreme și dispoziție. Dacă este o zi toridă voi intra în chei pentru că pe tot parcursul cheilor Carașului este umbră, câinele poate face baie, eu pot intra cu picioarele în râu, iar dacă e o zi geroasă aleg să urc pe dealuri să mă încălzesc chiar și un pic de la razele soarelui.
Sunt un om care se plictisește de aceleași locuri iar pentru că plimbările sunt zilnice mă găsesc nevoită să descopăr trasee noi. Cunosc mult mai bine împrejurimile Carașovei decât mulți localnici. Îmi aduc aminte că într-o zi ploioasă, nu am ajuns să îmi beau ceaiul acasă și l-am luat cu mine la pachet și am plecat într-o plimbare undeva pe vechiul terasament de cale ferata dintre Pestera Comarnic și Anina și pe drum m-am întalnit cu niște oameni care s-au uitat foarte surprinși la mine și m-au întrebat:
-V-ați rătăcit? (hahaha)
Doar mă gândesc ce apariție exotică trebuie să fi fost pentru niște pădurari, o femeie cu un termos în mână și cu un câine în mijlocul unei păduri aleatorii.
Plimbările în natură m-au ajutat să îmi înfrâng frica de necunoscut și de vipere. Recunosc că la început plimbările mele erau la o distanță mică de casă, dar odată ce locurile îmi deveneau familiare plimbările s-au extins prin locuri tot mai retrase.
Nu îmi este frică, nu mă simt în nesiguranță ba din contră nu înteleg cum este să îți fie frică. Ajung adesea în locuri pe unde nu calcă oameni prea des iar cei pe care îi întâlnesc sunt prieteni de-ai mei sau pădurari. Nu înseamnă că dacă ești femeie singură în pădure și te întâlnești cu un padurar sau un cioban, omul ălă este și un psihopat.
Este totuși o formă de desensibilizare prin expunere pentru că suntem învățate de mici să nu umblăm singure, să ne fie frică de străini, de animale sălbatice și de vipere în cazul meu.
În primele 2 luni în care m-am mutat nu am intrat în Cheile Carașului de frica paralizantă a viperelor. După care am hotărât că încet, încet voi merge un pic mai departe și exact asta am făcut, în fiecare zi am mers un pic mai mult pe chei și frica pe zi ce trece a devenit tot mai mică. Intru acum foarte des în chei, nu mă gândesc mai niciodată la vipere, dar am grijă pe unde calc și evit să mă duc primăvara în primele zile de căldură pentru că le întâlnesc și nu de spaima mea, dar mi teamă că Ria va prinde drag de vre-una și bezmetică cum este va fi mușcată.
Plimbările în natură mă ajută să fiu în contact cu toate schimbările aduse de anotimpuri.
îmi aduc aminte cu tristețe în zilele mele de corporatistă când aveam săptămâni întregi când nu vedeam lumina zilei d-apa-i să mai observ că pleacă păsările călătoare, că au apărut ghioceii sau că s-au copt cireșele. Zilele erau toate la fel. Acum zilele par a fi la fel dar eu învăț și observ tot mai multe lucruri în natură. Folosesc în mâncare tot mai multe ierburi sălbatice, culeg plante medicinale pentru ceai și pentru Doda, înteleg de ce trebuie să mai fie și ploaie și mă supăr enorm de tare când dealurile sunt arse de localnicii din zonă. Mă gândesc la infernul vietățiilor ( insectelor) pe care noi nu le vedem și cărora nu le dăm nicio importanță atunci când totul în jur este pârjolit, să nu mai vorbim de pasări mici, sopârle, soareci și alte vietăți. Mă supăr și cam atât pentru că localnicii continuă să incendieze pășunile din apropiere chiar dacă este ilegal.e
Concluzionez că plimbările mele despre nimic au un impact foarte pozitiv asupra stării mele de bine și sintetitez prin doar 6 beneficii pe care le-am descris mai sus:
- Am un timp de gândire pentru mine înainte de a începe ziua
- Mă ajută să cunosc tot mai bine zona în care locuiesc
- Mă ajută să fiu în formă fizică bună
- Mă ajută să îmi înfrâng frici și fobii
- învăț prin observație plante
- Mănânc mult mai sănătos și sustenabil
6 motive pentru care cred că timpul petrecut în natură aduce doar beneficii.
Îndemnul meu de astăzi pentru fiecare dintre voi este să începeți cu o plimbare oricât de scurtă în fiecare zi și vă veți convinge singuri de beneficiile ei, poate nu vor fi cele pe care le-am enumerat eu- dar cu siguranță vor fi pozitive!
