Sursa foto: cugetliber.ro

RAJA S.A. anunță că luni, 24 iunie, cu ocazia celei de-a doua zile de Rusalii, casieriile și birourile desemnate pentru interacțiunea cu publicul vor fi închise. Abonații sunt încurajați să utilizeze alternativele disponibile pentru plata facturilor, cum ar fi contul de client RAJA (accesibil pe site-ul www.rajac.ro sau prin aplicația mobilă), transferul bancar sau plata prin direct debit. Pentru clienții fără acces la soluțiile de plată online, există posibilitatea de a achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

„În această perioadă, activitatea structurilor responsabile cu furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura în regim continuu. Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi”, au menționat angajaţii RAJA.

De marți, 25 iunie 2024, societatea își va relua programul normal de lucru.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.