Sindicaliştii de la CNS Cartel Alfa acuză Guvernul PSD-PNL că pregăteşte „pe ascuns un plan de austeritate” şi că a scos de pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului Economic şi Social proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, unde ar fi trebuit să primească avizul, un pas necesar în vederea publicării în Monitorulul Oficial.

„Decizia de creştere a salariului minim a fost convenită împreună cu partenerii sociali în cadrul Consiliului Naţional Tripartit de Dialog Social din data de 16 octombrie 2024, iar proiectul de HG a fost pus în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pe 21 octombrie 2024. Tergiversarea publicării Hotărârii de Guvern şi scoaterea acesteia de pe circuitul de avizare indică intenţia ascunsă a Guvernului de a îngheţa salariul minim garantat în plată. Este un semnal clar că se desfăşoară negocieri ascunse cu instituţii precum Banca Mondială, Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional”, se arată într-un comunicat de presă al CNS Cartel Alfa.

Sursa citată menţionează că din 2020 România se află într-o situaţie de „deficit crescut”, în principal din cauza „gradului extrem de scăzut de colectare”, dar şi a „nenumăratelor excepţii” existente în Codul Fiscal.

„După ce timp de doi ani Executivul a demonstrat incapacitatea de reducere a cheltuielilor bugetare şi de creştere a veniturilor la buget, astăzi propune Comisiei un plan care va lovi puternic în special în lucrători. Planul Bugetar-Structural pe Termen Mediu 2025 – 2031, nedezbătut public sau în cadrul Parlamentului, oferă soluţii „salvatoare” de scădere a cheltuielilor, fără a detalia cum se vor realiza acestea. Planul omite să numească clar măsurile pe care guvernele viitoare le vor lua pentru a regla problema deficitului bugetar. Mai mult decât atât, ne apropiem de 1 decembrie şi încă nu există public nicio schiţă de buget pentru anul 2025”, se arată în comunicatul citat.

CNS Cartel Alfa consideră că în ultima perioadă transparenţa decizională a rămas „o obligaţie formală îndeplinită sau nu, după bunul plac al ministerelor”. „Astăzi documentele sunt scoase de pe ordinea de zi a CES-ului, iar în urmă cu câteva zile proiectele erau antedatate, pentru a arăta că portiţa spre dialog a fost deschisă, doar că „nimeni nu a accesat-o”. În acest context, chiar şi dacă e campanie electorală, principiile dialogului social, ale bunei guvernări şi ale transparenţei decizionale trebuie respectate!”, , se mai precizează în comunicat.