Cele mai mari șapte bănci din România au cumulat profituri nete de 13,26 miliarde de lei în anul 2024, arată datele financiare ale acestora, analizate de Economica.net.

Clasamentul este condus de către Banca Transilvania, cu un profit net de 3,5miliarde de lei.

Topul este următorul:

Banca Transilvania – 3,5 miliarde de lei
BCR – 2,76 miliarde de lei
Raiffeisen – 1,67 miliarde de lei
Unicredit – 1,63 miliarde de lei
ING – 1,53 miliarde de lei
BRD – 1,47 miliarde de lei
CEC – 0,7 miliarde lei

Topul activelor

În funcție de nivelul activelor, clasamentul este altfel:

Banca Transilvania – 184,3 miliarde de lei
BCR – 120,8 miliarde de lei
Unicredit – 103,5 miliarde de lei
CEC Bank – 99,25 miliarde de lei
BRD – 85,9 miliarde de lei
Raiffeisen – 82 miliarde de lei
ING – 82 miliarde de lei.

Achiziții pe bandă rulantă

În ultimii ani au avut loc mai multe fuziuni și achiziții în sistemul bancar românesc.

Banca Transilvania a cumpărat OTP Bank, Idea Bank, Bancpost, Volksbank.

EximBank a cumpărat Banca Românească, iar Intessa a preluat First Bank, fostul Piraeus.

Concomitent, Unicredit a preluat Alpha Bank.