„Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (APCE.) înțelege necesitatea transpunerii RED III, având în vedere situația actuală de infringement generată de întârzierea adoptării legislației privind Comunitățile de Energie. Cu toate acestea, considerăm că actualul proiect de Ordonanță de Urgență este inacceptabil pentru APCE, identificând probleme grave și majore”, se arată într-un comunicat al organizației.

Pentru prosumatori este introdus termenul autoconsumator care însă nu este clar definit în raport cu prosumatorul, sugerând o eventuală interdicție de injectare în rețea. Totodată, se are în vedere impunerea unor contoare adiționale de măsurare a energiei, costisitoare și fără precedent în Europa, o doleanță mai veche a ANRE, susține sursa citată.

Limitarea arbitrară de către ANRE a prosumatorilor în zonele cu rețea insuficient dezvoltată

În plus, propunerea privind limitarea arbitrară de către ANRE a prosumatorilor în zonele cu rețea insuficient dezvoltată este o măsură cu consecințe grave pentru toți viitorii prosumatori din România, se mai arată în document.

În expliaţiile asociaţiei, „Legea care ar trebui să sprijine Comunitățile de Energie le condamnă la eșec. Definițiile sunt vagi și suprapuse, fără clarificări esențiale. În loc să simplifice lucrurile, statul le complică inutil. Comunitățile de Energie vor fi obligate să plătească dezechilibre, certificate verzi și alte taxe, deși în majoritatea țărilor europene astfel de costuri sunt acoperite în primii ani de funcționare pentru a încuraja acest model.

Taxa pe soare revine pe ușa din dos. Statul vrea să taxeze energia produsă și injectată în rețea, ceea ce afectează direct comunitățile locale care încearcă să devină independente energetic. Se impune instalarea unui al doilea contor pentru autoconsum și eliminarea oricărei forme de compensare cantitativă pentru energia livrată în rețea.

Scutirile fiscale sunt prevăzute doar pentru instalații de până la 50 kW! În contextul actual, această limită este complet nerealistă și insuficientă pentru dezvoltarea unor comunități energetice viabile”, explică APCE.

Guvernul pare că dorește să pună piedici încă de la început Comunităților de Energie

În aceste condiții, organizația consideră că prin aceste măsuri, Guvernul pare că dorește să pună piedici încă de la început Comunităților de Energie. În Europa există deja peste 9.000 de astfel de comunități funcționale, iar în multe țări acestea sunt sprijinite activ, fiind recunoscute ca o parte esențială a tranziției energetice. În România, însă, acest proiect de OUG nu oferă avantaje reale și pare conceput astfel încât să împiedice dezvoltarea acestui model, se mai precizează în comunicat.

Astfel, „Guvernul va adopta acest act normativ fără o dezbatere reală și corectă, A.P.C.E. va iniția acțiuni în contencios administrativ pentru anularea acestuia. Energia viitorului aparține și comunităților locale, nu numai marilor jucători din industrie. Nu lăsăm ca acest drept să fie anulat printr-o legislație nedreaptă!”, se menționează în comunicat.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, la finalul lunii februarie, că procesul de consultare publică asupra proiectului privind constituirea comunităților de energie s-a încheiat, iar observațiile primite vor fi integrate în forma finală a actului normativ, care va fi inițiat în perioada următoare în Guvern.

Acesta a explicat că aceste comunități energetice se bazează pe participare deschisă și voluntară. Ele sunt autonome și controlate efectiv de acționari sau membri care se află în apropierea proiectelor de energie regenerabilă deținute și dezvoltate de acea comunitate.

Acționarii sau membrii pot fi persoane fizice, IMM-uri sau autorități locale, inclusiv municipalități. Scopul principal este de a oferi beneficii de mediu, economice sau sociale pentru acționarii sau membrii săi sau pentru zonele locale în care își desfășoară activitatea.

În opinia ministrului, apariția comunităților de energie va produce o mică revoluție, pentru că va însemna o scădere semnificativă – în unele cazuri, chiar uriașă – a costurilor cu energia pentru asociațiile de locatari, autoritățile publice și agenții economici care vor deveni producători de energie.

Sursa – www.economica.net