Vacanța de iarnă durează 18 zile, începând de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025. Cursurile vor fi reluate miercuri, 8 ianuarie 2025, odată cu începutul modulului 3.

În această perioadă, profesorii nu beneficiază neapărat de toate zilele libere, durata concediului lor depinzând de cererile individuale aprobate.

Calendar școlar ianuarie 2025: Reluarea cursurilor, examenele naționale, simulări și etapele importante pentru elevi și profesori

Pentru elevi, urmează o perioadă de reacomodare cu școala, după vacanță, specifică oricărei reveniri în bănci. Pentru cei care sunt în clasa a XII-a, această vacanță este ultima înaintea probelor de competențe de la Bacalaureat, care anul acesta vor fi organizate mai devreme, mult mai devreme ca de obicei. La finalul lunii ianuarie vor începe probele de competențe pentru Bacalaureat 2025 după următorul calendar:

  • prima probă are loc pe 27-29 ianuarie 2025: ⁠evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A.
  • pe 29-31 ianuarie 2025 evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B.
  • pe 3-5 februarie 2025 este prevăzută evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C,
  • pe 5-7 februarie 2025 – evaluarea competențelor digitale – proba D. Programarea candidaților pe ore și săli este comunicată înainte de probe de fiecare centru de examen în parte.

Descoperă și: Cărți de citit în vacanța de iarnă: Recomandări pentru elevi de toate vârstele

În modulul 3 de cursuri, diriginții calculează mediile pentru acordarea burselor de merit și reziliență la clasa a V-a, pe baza notelor din primele două module de școală. Noile reguli pentru burse includ:

  • Bursa de merit (450 de lei pe lună): acordată elevilor din primii 30% ai clasei, cu medii generale anuale de cel puțin 9,50.
  • Bursa de reziliență (300 de lei pe lună): oferită elevilor cu medii între 7,00 și 9,50, cuprinși în primii 30% elevi din clasă în ordinea descrescătoare a mediilor.

Elevii de clasa a V-a vor primi bursele aferente lunii ianuarie 2025 pe 20 februarie, conform metodologiei. Aceste burse vor fi acordate lunar până la finalul cursurilor, respectiv până pe 20 iunie 2025.

Calendarul anului școlar 2025

Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;

Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;

Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Anul școlar 2024-2025 are următoarele durate și date de finalizare:

  • Clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă: 34 de săptămâni de cursuri, cu finalizare pe 6 iunie 2025.
  • Clasa a VIII-a: 35 de săptămâni de cursuri, încheiate pe 13 iunie 2025.
  • Liceele – filiera tehnologică (exceptând clasele menționate anterior) și învățământul profesional: 37 de săptămâni de cursuri, finalizate pe 27 iunie 2025.
  • Învățământul postliceal: Durata cursurilor este stabilită conform planurilor-cadru de învățământ în vigoare.

În martie sunt simulările examenelor naționale – probele scrise

Simularea Evaluării Naționale (EN VIII) pentru anul 2025 se desfășoară în modulul 4 de cursuri și începe pe 17 martie, cu proba la Limba și literatura română.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2025:

  • 17 martie: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 18 martie: Matematică – probă scrisă
  • 19 martie: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 31 martie: Comunicarea rezultatelor

Calendar Simulare Bacalaureat 2025:

  • 24 martie: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 25 martie: Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
  • 26 martie: Proba la alegere a profilului și specializării – probă scrisă
  • 27 martie: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 8 aprilie: Comunicarea rezultatelor

Mai multe detalii pe Edupedu.ro

Articolul Calendar școlar ianuarie 2025: Reluarea cursurilor, examenele naționale, simulări și etapele importante pentru elevi și profesori apare prima dată în Pedagoteca.