Daniel Cadariu a declarat că există probleme şi în finanţarea a trei programe care sunt în derulare la ministerul pe care îl conduce – Femeia antreprenor, Start-up naţional şi Start-up pentru diaspora, programe prevăzute pentru cinci ani – existând integral fonduri pentru credite de angajament, însă doar jumătate din suma alocată pentru credite de angajament fiind în bugetul ministerului.

 

”Avem o problemă şi la cele trei programe pe care le avem în derulare în momentul de faţă; noi derulăm acuma Femeia antreprenor, Start-up naţional şi start-up diaspora. Dacă la credite de angajament avem toată suma necesară, aproape 2,4 miliarde de lei, la credite bugetare avem doar jumătate din suma alocată. Deci în stadiul acesta suntem. E drept că aceste trei programe funcţionează pe sistemul ramburs, adică agentul economic pune banii proprii sau cei împrumutaţi, fac investiţia, vin cu facturile la decontare şi Ministerul face această decontare, dar e vorba de seriozitate, pe de o parte. Pe de altă parte, atunci când am creat cadrul normativ pentru aceste programe, le-am prevăzut pentru o perioadă de cinci ani să funcţioneze, am considerat că în fiecare din aceşti ani ar trebui câte o ediţie. (…) Ar fi trebuit ca în acest an să primim fonduri pentru o nouă ediţie. (…) Problema se pune în a doua jumătate a acestui an dacă primim diferenţa de un miliard şi ceva, în măsura în care solicitanţii vin cu toate cererile de finanţare să le putem onora”, a afirmat Daniel Cadariu, marţi seară, la Prima News. 

 

El a adăugat, răspunzând unor întrebări, că nu este vorba despre modul în care funcţionează coaliţia de guvernare, ci despre abordarea Ministerului Finanţelor cu privire la mediul de afaceri.

 

”Nu e vorba de coaliţie. Aici e vorba strict de o chestiune profesională între ministere. În momentul discuţiilor pe buget, am fost în două rânduri cu echipa ministerului la Ministerul de Finanţe. Din păcate – şi o spun, răspund pentru ceea ce spun – atitudinea conducerii Ministerului de Finanţe raportat la mediul de afaceri din România pentru mine a fost incredibilă. Nu poţi argumenta cu faptul că sunt şi cazuri punctuale din mediul de afaceri din România în care există evaziune, în care poate există alte acţiuni economice nescoase la suprafaţă, nefiscalizate şi ăsta să fie argumentul să nu finanţezi programele pe care ministerul le-a pregătit. Aşa s-au exprimat cei din conducerea Ministerului de Finanţe. (…) Nu mi se pare o atitudine sănătoasă vizavi de mediul de afaceri din România”, a arătat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului.

 

Întrebat dacă ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a afirmat aşa ceva, Daniel Cadariu a răspuns: ”Conducerea Ministerului de Finanţe”. 

 

Cadariu a adăugat că, în aceste condiţii, ”este vital pentru mediul de afaceri din România” ca, după 25 mai, Ministerul Finanţelor Publice să fie preluat de un ministru liberal, el subliniind că aceasta este părerea sa ”strict personală”.