Vă mai amintiți când, în copilărie, părinții încercau să vă creeze o serie de obișnuințe, care să vă îmbunătățească viața? Să vă spălați zilnic pe dinți, să aveți un program de teme, de joacă și de somn sau să mâncați fructe în loc de zahăr? Pe toți ne-au enervat limitele pe care ni le impuneau atunci părinții, dar astăzi am înțeles de ce au făcut-o și, mai mult, procedăm la fel cu copiii noștri. Pentru că nimeni nu se naște învățat, iar pentru a avea anumite valori și o conduită în viață este nevoie de disciplină. 

Am început astfel textul de astăzi, pentru că în cele ce urmează vom vorbi despre disciplina în investiții. Iar vestea bună este că dincolo de disciplina primară, formată de familie în primii ani de viață, omul se poate autodisciplina pe tot parcursul vieții.  

Când aud de investiții, mulți încă se mai gândesc la câștiguri spectaculoase peste noapte ca la jocurile de noroc și la prăbușiri masive și pierderea întregului câștig. Și mai cred că investițiile vin însoțite de un stres continuu, care nu te lasă să dormi noaptea, și de o preocupare constantă de a-ți muta banii dintr-un loc în altul, ca să te ferești de o potențială pierdere sau să “vânezi” un câștig mai mare. Nimic mai fals!