Bursele europene au închis marţi în scădere, în condiţiile în care dinamica pozitivă determinată de aşteptările investitorilor privind reducerea dobânzii cheie de către Banca Centrală Europeană (BCE) s-a epuizat, transmite CNBC.
Indicele pan-european Stoxx 600 a închis în declin cu 0,5%, toate bursele majore şi majoritatea sectoarelor fiind în roşu.
Acţiunile miniere au scăzut cu 2,3%, în timp ce acţiunile din domeniul sănătăţii au înregistrat cel mai mare câştig, adăugând 0,8%.
Acţiunile bancare au scăzut cu 2,1%, iar titlurile băncii italiene UniCredit au pierdut mai mult de 4%, în timp ce investitorii aşteaptă cu nerăbdare decizia Băncii Centrale Europene referitoare la dobânda de referinţă, la sfârşitul acestei săptămâni.
Acţiunile Maersk au urcat pentru scurt timp în vârful indicelui de referinţă, dar au închis în scădere cu 0,6%, după ce gigantul danez de transport maritim şi-a majorat estimările privind profitul anual, dar a semnalat că traficul comercial în Marea Roşie este perturbat în continuare.
Analiştii anticipează că BCE va reduce ratele dobânzilor pentru prima dată după 2019, când factorii de decizie politică se vor întâlni joi, dar investitorii vor urmări îndeaproape pentru a vedea dacă inflaţia peste aşteptări din zona euro va afecta deciziea băncii.