Prima lună din acest an s-a încheiat neașteptat de bine pentru economii și piețele financiare, în special luând în calcul estimările sumbre de la sfârșitul anul trecut, atunci când cuvântul ”recesiune” aproape că nu lipsea din nicio estimare a economiștilor. Așa că, bursele au încheiat ianuarie cu creșteri pe linie, în vreme ce oficialii Fondului Monetar Internațional (FMI) au suprins îmbunătățindu-și brusc perspectivele globale și anunțând chiar că recesiunea va fi evitată de majoritatea țărilor.

”Lumea în piață este precaută spre optimistă. Nu mă aștept să vedem recesiune în România anul acesta. Dacă luăm în calcul situația economică și geopolitică de acum, 2023 ar trebui să fie un an pașnic pe burse și piețele financiare. O nouă ofensivă puternică a rușilor în Ucraina, sau, mai rău, declanșarea unui conflict armat între China și Taiwan sunt elementele care ar putea da peste cap aceste calcule”, a precizat Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al casei de brokeraj Goldring.

Sfârșitul lunii ianuarie a adus o surpriză neașteptată pentru investitori din partea FMI, care brusc și-a revizuit pozitiv perspectivele.

„Suntem foarte departe de orice fel de indicator care să indice o recesiune globală”, a precizat economistul şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, cu toate că de curând Kristalina Georgieva, managing director FMI, estima că o revenire a economiei mondiale ar putea avea loc abia în anul 2024.

FMI a transmis că după un avans de 3,4% în 2022, economia mondială ar urma să înregistreze o creştere de 2,9% în 2023, faţă de o expansiune de 2,7% previzionată în luna octombrie, când Fondul avertiza că ar putea urma o recesiune.

Europa emergentă şi în curs de dezvoltare, unde este inclusă şi România, ar urma să înregistreze o creştere de 1,5% în 2023 şi de 2,6%, faţă de prognoza din octombrie, ce indica un avans de 0,6% în acest an şi de 2,5% anul viitor.

Bursele au început deja cursa de recuperare după pierderile de anul trecut. La București, aproape jumătate din pierderi au fost șterse cu buretele într-o singură lună

Majoritatea piețelor de capital au început cu dreptul anul 2023, Bursa de Valori București reușind să încheie luna ianuarie cu o creștere totală de 4,2% (indicele BET), asta după ce, la nivelul întregului an 2021 piața pierduse 10,7%.

Mă aștept ca anul acesta să vedem o creștere totală de 5-10% pe indicele BET, fără a lua în calcul dividendele. Dacă le adăugăm și pe acestea, probabil vom vedea randamente totale de până la 17%. În momentul de față pe bursa românească sunt multe companii care merită cumpărate, în special dacă ne uităm la sectorul energetic, dar și la bănci, care în ciuda dobânzilor în creștere nu au înregistrat evoluții foarte bune pe bursă în 2022”, precizează Dragoș Mesaroș.

Dintre acțiunile companiilor mari de pe BVB, cea mai buna evoluție din luna ianuarie au avut-o titlurile Erste Bank (proprietarul BCR), cu un plus de 15,5% și Medlife, cu în plus de 13,7%. Evoluții notabile au mai avut Bursa de Valori București (+13,3%), Petrom (+10%) și Sphera Group (proprietarul francizelor KFC, Taco Bell și Pizza Hut) cu un plus de 9,6%.

Burse Evoluție ianuarie 2023 Evoluție 2022
România (BET) +4,2% -10,7%
Ungaria (BUX) +3,1% -12,9%
Polonia (WIG20) +6,1% -20,9%
Germania (DAX) +8,2% -11,9%
Marea Britanie (FTSE 100) +3,9% +1,2%
SUA (S&P 500) +4,6% -19,4%

În regiunea Europei Centrale, bursele din Polonia și Ungaria au crescut cu 6,1%, respectiv 3,1% în luna ianaurie, asta după ce, la nivelul anului trecut, scăzuseră cu 20,9%, respectiv 12,9%.

În plus, în vestul Europei, indicele german DAX a evoluat cel mai bine, înregistrând o creștere de 8,2% în ultima lună, în vreme ce în Marea Britanie indicele FTSE 100 a câștigat 3,9%.

Nici SUA nu a făcut excepție de la valul de optimism de pe burse, așa că indicele S&P 500 a marcat o creștere cu 4,6% în ianuarie.