UPDATE 23:20 Bursa de la New York a încheiat ședința de tranzacționare de luni mixt, deși declinul a fost mai puțin pronunțat decât cel al altor piețe bursiere încă afectate de șocul tarifelor vamale ale lui Donald Trump.
Dow Jones a pierdut 0,91%, indicele Nasdaq a recuperat 0,10%, iar S&P 500 a pierdut 0,23%.
Bursele din Statele Unite au deschis sesiunea de tranzacționare de luni, 7 aprilie, în creștere puternică, după ce Uniunea Europeană a anunțat că este deschisă negocierilor și propune zero taxe pentru importurile americane.
La ora 17.18 ora României, indicele Dow 30 era pe plus cu 1,11%, indicele S&P 500 înregistra o creștere de 2,25%, iar indicele Nasdaq – unde se află principalele companii de tehnologie – consemna un plus de 3,21%.
Un alt motiv pentru creștere îl constituie zvonul că Trump ar fi urmat să pună pe pauză timp de 90 de zile intrarea în vigoare a tarifelor, dar Casa Albă a negat acest lucru.
Anterior, bursele americane erau așteptate să deschidă pe roșu, după ce președintele american Donald Trump a declarat în weekend că piețele financiare trebuie să își ia „medicamentele”, afirmație care arăta că nu este deschis la negocieri.
Miliardarii își pierd încrederea
Concomitent, miliardarul Elon Musk – principal aliat al lui Trump – a spus că ar trebui ca America să aibă tarife zero cu Uniunea Europeană, în vreme ce un alt miliardar care l-a sprijinit pe președintele american, Bill Ackman, a afirmat că acesta începe să piardă sprijinul mediului de afaceri.
În același timp, Jamie Dimon – șeful JPMorgan, cea mai mare bancă americană – a avertizat că tarifele pot aduce mari probleme.