Marea companie petrolieră provoacă critici după ce a comunicat un profit de peste 4 miliarde și jumatate de euro în 90 de zile.

 

Conform BBC, gigantul din domeniul petrolului și gazelor a anunțat aceste profituri uriașe, în condițiile în care prețurile energiei rămân mari.

Totuși, profitul BP de circa 5 miliarde de dolari, înregistrat în primele trei luni ale anului este mai mic decât cel din aceeași perioada a anului trecut, când s-a raportat suma de 6,2 miliarde de dolari.

Câștigurile imense ale firmelor din domeniu au provocat critici, unii politicieni solicitând modificarea impozitului pe profit în cazul lor.

Bineînțeles că vrem ca BP și alții să facă profituri pentru a putea investi, dar acestea sunt profituri pe care nu se așteptau să le facă, sunt profituri care sunt în plus pentru că prețul mondial al energiei este atât de ridicat„, a declarat Sir Keir Starmer, liderul Partidului Laburist.

Aceste profituri uriașe sunt un pumn în față pentru toți cei care se luptă să-și plătească facturile de energie„, a spus și Ed Davey, liderul liberal-democrat din Marea Britanie.

Citește și: Preţurile petrolului au scăzut luni