Bitcoin a urcat marţi cu 4,7%, la un maxim al ultimilor doi ani, de peste 57.000 de dolari, continuând creşterea din ziua precedentă, relatează CNBC.

În timpul tranzacţiilor, bitcoin a atins 57.445,14 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel din decembrie 2021.

”Acum că suntem mult mai aproape de retestarea recordului bitcoin, piaţa este mult mai motivată să vadă nivelul retestat şi depăşit”, a spus Joel Kruger, strateg de piaţă la LMAX Group.

Luni, bitcoin s-a trezit dintr-o săptămână de tranzacţionare mediocră, pentru a creşte cu peste 7%, ajungând la 54.000 de dolari pentru prima dată din decembrie 2021.

Economia Bitcoin dictează că, odată cu deschiderea porţilor pieţelor tradiţionale şi adoptarea generală în curs, cererea suplimentară pentru un astfel de activ rar ar trebui să se traducă cu uşurinţă într-un impuls cu mult dincolo de nivelul record din 2021”, a adăugat el, făcând referire la noile ETF-uri bitcoin spot din SUA. şi ”primirea promiţătoare” a investitorilor faţă de acestea.

”Faptul că acest lucru vine într-un moment în care sentimentul global este ridicat şi acţiunile americane înregistrează câştiguri record nu afectează cu siguranţă cauza”, a spus Kruger.

” Bitcoin a câştigat 24% de când ETF-urile au început tranzacţionarea, pe 11 ianuarie.