Prețul benzinei standard a depășit 7 lei/l, iar cel al motorinei standard a sărit de 7,5 lei/l în toate stațiile din capitală, după ce distribuitorii, Lukoil, MOL,Rompetrol sau Socar au preluat în uttimele 24 de opre exemplul liderului pieței, OMV Petrom, și au scumpit carburanții. Ultima scumpire a OMV Petrom a avut loc marți la prânz, când a majorat atât prețul benzinei, cât și pe cel al motorinei, cu 2 bani/l.

În urma scumpirilor din ultimele 24 de ore, cea mai ieftină motorină, la 7,5 lei/l, poate fi cumpărată de șoferii bucureșteni la stația Socar de pe strada Vasile Lască, iar cel mai redus preț la benzină, de 7 lei/l, mai poate fi găsit doar în trei stații Lukoil (Chitila, Poligrafiei și Coralilor).

Aceasta este cea de-a 10-a scumpire efectuată de liderul pieței în ultima lună, în condițiile în care țițeiul Brent este cotat la 82,5 dolari/baril, cu un dolar pe baril sub maximul ultimelor 3 luni, de 83,5 dolari/baril, înregistrat la finalul săptămânii trecute.

În urma acestei decizii, în stațiile Petrom din capitală carburanții pot fi achiziționați miercuri dimineață cu 7,02-7,08  lei/l (benzina), respectiv 7,52-7,55 (dieselul).

Un preț de peste 7 lei/l la benzină n-a mai fost plătit de șoferii din România de la începutul lunii octombrie, în timp ce unul de peste 7,5 lei/l la motorină, de la începutul lunii noiembrie.

În stațiile premium OMV din capitală, mai scumpe, prețurile se situează la un nivel și mai ridicat, de 7,13-7,17 lei/l lei/l la benzină și la 7,60-7,63 la combustibilul diesel.

În comparație cu prețurile din ultima zi a anului trecut, benzina s-a scumpit cu 58 de bani/l, iar motorina cu 57 bani/l, peste jumătate fiind efectul majorării accizelor de către guvern.