BEC a decis ca afișele lui George Simion din Iași să fie scoase: „AUR se consideră mai presus de lege”. PNL Iași a făcut sesizarea la BEC.

Biroul Electoral Central (BEC) a confirmat astăzi, printr-o decizie oficială, ceea ce PNL Iași a semnalat: candidatul AUR George Simion a încălcat legea prin afișaj electoral ilegal la sediul partidului din Iași.

“Dispune înlăturarea materialelor publicitare politice (de propagandă electorală) de pe fiecare componentă a construcției aferentă imobilului situat pe Bulevardul Anastasie Panu nr. 28, bloc A2, mezanin, din Municipiul Iași (…)

Dispune comunicarea prezentei decizii către Autoritatea Electorală Permanentă către Poliția Locală Iași și Poliția Municipiului Iași, în vederea luării măsurilor legale (…) Definitivă.”, se arată în Decizia Biroului Electoral Central, atașată la email.

BEC a decis ca afișele lui George Simion din Iași să fie scoase: AUR se consideră mai presus de lege

Este o sfidare nerușinată a regulilor jocului democratic și o dovadă în plus că AUR tratează cu dispreț statul de drept.

“Ne aflăm în fața unei încălcări flagrante, comisă cu aroganță și premeditare. George Simion și AUR se consideră mai presus de lege, mai presus de reguli, mai presus de Constituție. Astfel de derapaje nu pot și nu trebuie tolerate într-o democrație funcțională”, a declarat Alexandru Muraru, președintele PNL Iași.

Acesta nu este un incident izolat. Este o piesă dintr-un tipar periculos: AUR sfidează constant instituțiile, normele legale și bunul-simț democratic.

Afișele ilegale sunt doar vârful aisbergului – un simptom al unui mod de operare care promovează anarhia, agresivitatea și lipsa de responsabilitate.

“George Simion este un oportunist politic care parazitează libertatea pentru a o distruge din interior. Se folosește de haos, scandal și ilegalitate pentru a-și promova imaginea.

Un astfel de personaj nu are ce căuta în fruntea României. Este o amenințare pentru tot ce înseamnă ordine constituțională și respect pentru lege”, a mai spus Alexandru Muraru, deputat și Președinte PNL Iași.