Cele șapte percheziții au avut loc joi, 23 mai, în județul Constanța, la locuințele și birourile unui bărbat, cercetat pentru evaziune fiscală, a transmis Poliția Română, printr-un comunicat. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul, în vârstă de 49 de ani, a înființat patru societăți comerciale, pe numele a trei persoane.

„În perioada martie 2022 – noiembrie 2023, acesta ar fi controlat în mod nemijlocit activitatea economică a societăților comerciale și ar fi obținut venituri, însă nu ar fi reținut și nu ar fi plătit către bugetul consolidat al statului contribuțiile cu reținere de la sursă, după care ar fi abandonat activitatea firmelor, cu scopul de a lăsa obligațiile fiscale neachitate în sarcina respectivelor persoane”, se precizează în comunicatul citat.

Prejudiciul estimat în acest caz este de 420.000 de lei.

Polițiștii au ridicat în urma perchezițiilor două unități de calculator, trei telefoane mobile și 30.000 de lei.

Bărbatul va fi prezentat vineri „procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală”, se mai menționează în comunicat.

Foto: Poliția Română