Sursa foto: replicaonline.ro

Doi polițiști de la Secția 4 Poliție Constanța au spart ușa unui apartament de pe Aleea Timonei nr. 8, blocul C2, și au înfruntat flăcările pentru a salva un bărbat aflat în pericol. Aceștia au pătruns în apartamentul afectat de incendiu, în care bărbatul rămăsese capturat. În urma incendiului, au fost distruse deșeuri și textile din interiorul garsonierei de 20 mp. În total, 28 de adulți și 11 minori s-au autoevacuat.

Proprietarul, intoxicat cu fum, a fost găsit conștient și cooperant. Acesta a fost evacuat din locuință și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

„Au spart ușa unui apartament și au trecut prin foc și fum pentru a salva o viață. Și au reușit! Ei sunt Vanesa și Alexandru de la Secția 4 Poliție și în această seară au pătruns într-un apartament cuprins de flăcări, în care un bărbat rămăsese captiv. L-au scos din imobil și l-au ajutat să-și revină. Acum este în siguranță, în spital și îi dorim să se întoarcă acasă cu bine!“, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.