Bacșișul pe nota de plată: între amabilitate și lege. Ce părere au constănțenii?

Din 2023, această practică a ieșit din zona gri, fiind oficial reglementată și inclusă pe bonul fiscal. Dar cum primesc clienții această „impunere”?

Ce spun locuitorii din Constanța?

Reporterii Replica au ieșit pe stradă pentru a simți pulsul orașului. Surprinzător, majoritatea celor intervievați par să accepte noua realitate cu deschidere, deși există și nuanțe importante:

• Susținerea efortului: Mulți constănțeni consideră că munca în HoReCa este grea și merită recompensată. „Dacă eu muncesc și vreau să fiu apreciat, de ce să nu ofer același lucru altora?”, a declarat un localnic.
• Condiționarea de calitate: Consensul general este că bacșișul, deși trecut pe notă, ar trebui să rămână strâns legat de calitatea serviciului. Dacă experiența este sub așteptări, clienții sunt mai reticenți în a plăti sume suplimentare.
• Recunoștința ca standard: Pentru tineri, bacșișul este văzut ca o metodă firească de a-și arăta recunoștința față de cel care îi servește.

Cadrul legal: ce trebuie să știi când vine nota

Reglementat prin Legea 376/2022, bacșișul nu mai este doar o sumă lăsată discret sub nota de plată. Iată regulile de bază:

Aplicabilitate:

Restaurante (CAEN 5610) și Baruri (CAEN 5630).

Cuantum:

Maximum 15% din valoarea consumației.

Opțiunile clientului:

Poți alege procentul, poți indica o sumă fixă sau poți alege să nu lași deloc.

Regim fiscal:

Este considerat venit cu reținere la sursă (impozit pe venit 10%), dar nu se aplică TVA și nu se plătesc contribuții sociale (CAS).

„Sunt de acord, dar și în funcție de serviciile pe care le primim, că dacă sunt sub așteptări, de ce trebuie să și plătim?! Normal că dacă sunt conforme, vom lăsa și bacșiș„, a spus un constănțean.

O scurtă etimologie.

Cuvintele de origine turcă bacșiș, peșcheș și ciubuc nu sunt doar simple împrumuturi lingvistice din perioada otomană; ele reprezintă pilonii unei structuri sociale complexe care s-a consolidat în secolul al XVIII-lea, odată cu domniile fanariote. Aceste cuvinte au încetat demult să fie doar vocabular, devenind instrumente care au scris istoria moravurilor românești.

Citește și

Economic

Constanța 2026: Buget de peste 2,3 miliarde lei. Focus masiv pe investiții și modernizare

Economic

Neptun Deep intră în faza de execuție majoră: O flotă de 50 de nave începe montarea coloanei vertebrale a proiectului

Economic

Ce cursuri de recalificare aleg românii în 2026

1. Bacșișul: recunoașterea ierarhiei

La origini, bacșișul reprezenta o formă de recompensă pentru un serviciu bine îndeplinit sau un gest de fidelizare a subalternilor. Dincolo de valoarea monetară, acesta avea o funcție socială precisă: fixarea ierarhiei.

• Regula de aur: bacșișul se oferea exclusiv persoanelor aflate pe o treaptă socială inferioară. Între boieri, gestul ar fi fost considerat o jignire profundă pentru ambele părți.
• Ritualul Curții: cronicile descriu spectacolul bacșișului de Sfântul Vasile. După liturghie, slugile domnești își așterneau pe jos maramele și însemnele slujbei, de la ușa bisericii până la Spătărie. Marele Vistier trecea înaintea Domnului, împărțind monede drept recunoștință. La rândul lor, boierii invitați la cafea aruncau bani pe covoarele „copiilor din casă” (tinerii dregători), înainte de a săruta mâna Domnului pentru noul an.

2. Peșcheșul: protocolul egalilor (sau al vasalității)

Dacă bacșișul era pentru „cei mici”, peșcheșul reglementa raporturile la nivel înalt. Acesta definea fidelitatea și respectul între persoane cu statut similar sau în relația oficială cu Poarta Otomană.

• Valoare și amploare: spre deosebire de mărunțișul bacșișului, peșcheșul implica sume impresionante, obiecte de preț, cai de rasă sau blănuri scumpe.
• Oficializare: practica era atât de înrădăcinată încât aceste „daruri” nu mai erau opționale. Ele apăreau frecvent în condicile de socoteli ale familiilor boierești și, mai ales, în Samile de visterie (registrele de venituri și cheltuieli ale statului), fiind considerate cheltuieli administrative necesare pentru menținerea stabilității politice.

Istoria limbajului reflectă fidel degradarea moravurilor. De-a lungul timpului, distincția fină dintre dar și recompensă s-a estompat, lăsând loc fenomenelor pe care astăzi le numim, simplu, corupție.

Între legalitate și peiorativ

În timp ce termeni precum mită, rușfet, hatâr sau voia vegheată au fost eventual absorbiți de codurile de legi și sancționați ca practici ilegale, bacșișul și peșcheșul au rămas într-o zonă gri, la granița dintre etic și ilicit.

• Peșcheșul: Și-a pierdut treptat greutatea solemnă de dar protocolar între egali, devenind astăzi un termen ironic. Îl folosim pentru a descrie un „plocon” neașteptat sau un beneficiu picat din cer, adesea cu o conotație de servilism.
• Bacșișul și Rușfetul: Cele două au ajuns să se confunde în mentalul colectiv, ambele descriind ungerea mecanismelor sociale pentru a obține avantaje.

Istoria „ciubucului”: de la lulea la firfiric

Evoluția cuvântului ciubuc este poate cea mai fascinantă ilustrare a modului în care o mică slujbă creează un mare obicei:

1. Obiectul: La origine, ciubucul era luleaua lungă, cu muștiuc de fildeș, folosită pentru fumatul tutunului.
2. Meseria: Ciubucciul era sluga responsabilă cu pregătirea tutunului la curte, sub supravegherea unui vel ciubucci (șeful cămării de tutun).
3. Gestul: sarcina ciubucciului era de a aprinde lulelele și narghilelele domnului și ale oaspeților săi. Pentru acest serviciu mărunt, el primea o sumă infimă, mai mică decât un bacșiș obișnuit.
4. Sensul modern: din acești câțiva „firfirici” dați celui care aprindea pipa a apărut conceptul de ciubuc, acea sumă mică, extrasă din afara regulilor oficiale, pentru un serviciu minor.

Chiar dacă contextul istoric s-a schimbat, bacșișul modern pare să moștenească aceeași natură evazivă ca în secolul al XVIII-lea. Deși astăzi încercăm să îl reglementăm prin norme fiscale stricte, el rămâne un fenomen social fluid, greu de „prins în chingi” și profund ancorat în dorința umană de a răsplăti, sau de a grăbi un serviciu.