Joi, 1 octombrie 2026, de la ora 17.30, Aula Academiei Române din Calea Victoriei nr. 125 găzduiește conferința „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de dr. Emanuel Petac, unul dintre cei mai reputați specialiști în numismatică greco-romană de la noi.

Evenimentul face parte din seria de conferințe cu public „Ora de știință” și va fi moderat de acad. Marius Andruh, președintele Academiei Române, întâlnirea incluzând la final și o sesiune deschisă de întrebări și răspunsuri.

Sute de mii de monede și tone de aur la Pontul Euxin

Conferința deschide ușa către un fenomen fascinant și de o amploare greu de imaginat astăzi, cercetat minuțios de dr. Emanuel Petac în patrimoniul Academise și în marile colecții internaționale. Este vorba despre apariția masivă și subită a monedelor de aur de tip Alexandru cel Mare în cetățile de pe litoralul vestic al Mării Negre, de la Kallatis și Istros până la Odessos și Mesembria.

Volumul era de-a dreptul impresionant: vorbim despre sute de mii de exemplare și consumuri de ordinul tonelor de aur. O astfel de efervescență nu era însă întâmplătoare. Așa cum arată cercetările lui Emanuel Petac, aceste explozii monetare se petrec în mijlocul secolului al III-lea î.Hr., pe fondul unor conflicte militare majore, stingându-ndu-se odată cu acestea. Fenomenul se repetă ulterior, în prima jumătate a secolului I î.Hr., în pline războaie mitridatice și în timpul campaniei lui Burebista pe țărmul pontic, de la Olbia până la Apollonia.

Tezaurul ascuns și munca din spatele patrimoniului

Dacă privind către munții de monede antice descoperiți la Marea Neagră ne vine imediat în minte cuvântul tezaur, merită amintit că însăși etimologia termenului poartă amprenta aceleiași lumi greco-romane care a bătut aceste monede.

Cuvântul își trage originile din grecescul thesauros (θησαυρός), însemnând loc de depozitare, vistierie sau comoară, fiind format pe o rădăcină legată de ideea de a pune deoparte, de a păstra. Intrat în limba latină ca thesaurus și preluat ulterior de majoritatea limbilor europene (inclusiv prin intermediul francezei trésor sau al italiei tesoro- de unde avem Trezorerie), termenul nu descrie doar simpla îngrămădire de metal prețios, ci însăși memoria materială a unei epoci. Așa cum arată și colecția uriașă gestionată de dr. Emanuel Petac la Academie, un tezaur nu este doar o sumă de valoare economică, ci un document istoric tăcut, salvat din calea conflagrațiilor.

Dr. Emanuel Petac conduce Cabinetul Numismatic al Academiei Române din anul 2005 și este președintele Societății Numismatice Române din 2008. Dincolo de activitatea de cercetare academică, el a fost direct implicat în efortul uriaș de recuperare și reconstituire a colecției numismatice a Academiei, grav afectată de deciziile politice din perioada comunistă, dar și în recuperarea a peste 12.000 de monede antice și medievale în calitate de expert al Ministerului Culturii.

Astăzi, Cabinetul Numismatic adăpostește în jur de 200.000 de artefacte, remarcându-se în special prin cele aproape 10.000 de monede de aur – una dintre cele mai impresionante colecții de profil din Europa. Pentru parcursul său științific și cultural încununat de succes, Președinția României i-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural”.

Știința pe înțelesul tuturor

Seria „Ora de știință” continuă astfel misiunea Academiei Române de a apropie cercetarea de publicul larg, fie că este vorba despre studenți, profesori, jurnaliști sau simpli pasionați de trecut și cultură.

Pentru cei care vor să descopere cum se citește istoria politică și militară a lumii antice direct pe fața și reversul staterilor de aur, întâlnirea de joi de la Academie oferă o incursiune rară în culisele unei lumi dispărute, dar perfect conservate în metal prețios.

Privind în ansamblu, s-ar putea spune că prin această expoziție s-a păstrat un adevărat tezaur viu: o punte neîntreruptă între lumea antică pontică și instituțiile care-i protejează astăzi memoria.