Sursă foto: telegrafonline.ro

În cadrul ședinței ordinare a consiliului local din Mangalia de marți, 28 martie a.c., au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre cu caracter administrativ și social, dar și un proiect de hotărâre referitor la taxa specială de stațiune. Începând cu acest an, taxa de stațiune va fi percepută de la turiști și de către persoanele fizice care închiriază camere în scop turistic.

Conform modificărilor aduse hotărârii existente a consiliului local, persoanele fizice care nu dețin certificate de clasificare și obțin venituri din închirierea în scop turistic a spațiilor deținute în propria locuință sunt obligate să perceapă taxa de stațiune în valoare de 5 lei/zi/persoană adultă. Aceste persoane trebuie să depună o declarație-decont însoțită de Declarația 212 la Compartimentul Autorizare și Control Agenți Economici din cadrul Primăriei Mangalia.

Din 2023, taxa de dezvoltare și promovare turistică va fi de 15 lei/cameră/an, plus rata inflației, pentru persoanele fizice care dețin certificat de clasificare eliberat de Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, iar pentru complexurile hoteliere valoarea va fi de 25 lei/cameră/an, plus rata inflației.

De asemenea, au fost aprobate numărul și cuantumul burselor acordate elevilor din învățământul preuniversitar de stat în anul școlar 2022 – 2023, precum și proiectul care vizează criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate în soluționarea cererilor de locuințe cu regim de închiriere și repartizarea acestora pentru tinerii Mangaliei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.