Sursa foto: replicaonline.ro

În municipiul Constanța, se vor efectua lucrări pentru conectarea noilor conducte magistrale la rețeaua existentă. Aceste operațiuni sunt incluse în contractul CL 34 “Reabilitare conducte magistrale, tronson 3 – municipiul Constanța”, cu o valoare de aproximativ 38 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Astfel, începând din noaptea de 28 spre 29 octombrie 2024, ora 00:00, până miercuri, 30 octombrie 2024, ora 16:00, se va sista furnizarea apei în următoarele zone: Coiciu; Compozitori; Icil; Inel I (inclusiv zona Baba Novac) și Inel II; Halta Traian; Zona Comercială Vest; Brătianu; Zona Oil Terminal.

În aceeași perioadă, în zonele Badea Cârțan, Gară, Abator, Far și Km 4, se va furniza apă cu presiune scăzută. În funcție de topografia rețelei și de consum, în special la etajele superioare ale imobilelor, este posibil ca apa să nu fie disponibilă la robinete în aceste sectoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.