Sursa foto: telegrafonline.ro

Constănțenii pot începe, începând de luni, 21 octombrie 2024, să depună cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru a beneficia de ajutorul de încălzire a locuinței și de suplimentul de energie.

Atenție, pensionari! Conform prevederilor art. I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 105/02.09.2024 privind unele măsuri de protecție socială, la stabilirea drepturilor pentru ajutorul de încălzire a locuinței pentru sezonul rece noiembrie 2024 – martie 2025 și a suplimentului pentru energie pentru perioada noiembrie 2024 – octombrie 2025, se va lua în considerare cuantumul pensiilor aferente lunii august 2024.

Formularele de cerere și declarație pe propria răspundere pot fi descărcate de pe site-ul Direcției Generale de Asistență Socială Constanța (secțiunea Ajutoare pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2024 – 2025) la https://primaria-constanta.ro/…/ajutoare-incalzire…/ sau pot fi ridicate începând cu 21 octombrie 2024 din următoarele locații:

Clubul pentru pensionari, situat pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4;

Sediul administrativ al Campusului social Henri Coandă (pentru persoanele care locuiesc în campusul social).

Cererile pentru ajutoarele de încălzire se depun astfel:

Persoanele care se încălzesc cu energie termică furnizată în sistem centralizat, gaze naturale, energie electrică sau combustibil solid/petrolier vor depune cererile la Clubul pentru pensionari de pe strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4 (intrarea dinspre parcare), telefon: 0341454669, de luni până vineri, între orele 8:00 – 14:00, începând cu 21 octombrie 2024.

Cei care se încălzesc cu energie electrică și locuiesc în Cartierul social Henri Coandă vor depune cererile la sediul administrativ al campusului, de luni până vineri, între orele 8:00 – 14:00, începând cu 21 octombrie 2024.

Dosarele pentru obținerea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței pot fi trimise online la adresa de e-mail ajutoareincalzire@dgas-ct.ro.

Termenele lunare pentru depunerea solicitărilor de ajutor pentru încălzire sunt până pe data de 20 a fiecărei luni, pentru a putea fi luate în evidență în luna respectivă (de exemplu, pentru a beneficia de ajutor începând cu luna noiembrie 2024, cererile se depun până pe 20 noiembrie inclusiv).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.