Sursă foto: cugetliber.ro

Muzica Militară a Forțelor Navale va da o pată de culoare evenimentelor organizate de Forțele Navale Române cu ocazia sărbătoririi Zilei Marinei Române, în perioada 4-15 august, în orașele Constanța, Brăila, Tulcea, Mangalia și București.

Programul concertelor începe la Constanța, vineri, 4 august, la ora 19.00, cu un spectacol în Piața Ovidiu. În continuare, sâmbătă, 5 august, la Ziua Porților Deschise în Portul Militar Constanța, publicul va putea urmări un concert cu piese din repertoriul marinăresc și alte creații muzicale naționale și internaționale.

Pe 7 august, la ora 19.00, Muzica Militară a Forțelor Navale va fi prezentă pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța, pentru a aduce bucurie vizitatorilor expoziției interactive organizate de marinari.

Turneul formației muzicale continuă în două porturi dunărene. Astfel, marți, 8 august, de la orele 19.00 la 20.00, vor concerta în Parcul Monument din Brăila, iar miercuri, 9 august, la aceeași oră, pe faleza Municipiului Tulcea.

Joi, 10 august, de la ora 19.00, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un spectacol în Piața Republicii din centrul Municipiului Mangalia, iar vineri, 11 august, între orele 20.00 și 21.30, ansamblul muzical al marinarilor va oferi un concert itinerant în București, de la Piața Roma (Statuia Lupoaica) la ARCUB, apoi pe Strada Lipscani și în fața Sediului Băncii Naționale a României.

Turneul se va încheia sâmbătă, 12 august, cu un concert itinerant în Stațiunea Mamaia, începând cu ora 20.00 în Piațeta Cazino și continuând până la ora 21.00 în Piațeta Perla.

Toate evenimentele dedicate Zilei Marinei Române se vor încheia marți, 15 august, la Constanța, cu retragerea cu torțe a marinarilor militari, în acompaniamentul Muzicii Militare a Forțelor Navale. Formația va susține un mini-concert începând cu ora 20.00 pe faleza din fața Cazinoului constănțean, urmând ca instrumentiștii să însoțească apoi marinarilor pe traseul Cazino – Comandamentul Flotei – Strada Remus Opreanu – Piața Ovidiu. Concertul va continua în celebrul centru istoric al Constanței până la ora 22.45, când este planificat un spectacol de drone și artificii oferit de Primăria Municipiului Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.