La Bursa de Valori București (BVB) se întoarce trendul de la o zi la alta. După ce luni a fost prăpăd, azi creșterile nu numai că acoperă aceste pierderi, dar chiar le depășesc. Pieţele energetice globale traversează o perioadă de incertitudine majoră, cu răsturnări de preţ de la o zi la alta, iar bursa de la București este prinsă în acest mecanism. După ce luni preţul ţiţeiului a crescut la 120 de dolari pe baril, marţi dimineaţă acesta a coborât spre 90 de dolari, pe fondul declaraţiilor optimiste ale preşedintelui american privind evoluţia războiului.