Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracțiunilor de Mediu au desfășurat o operațiune sâmbătă, 17 februarie, pentru a combate traficul de arme. În acest sens, au efectuat verificări la domiciliul unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din municipiul Constanța.
Cu această ocazie, a fost descoperită o armă letală de vânătoare de calibrul 12 milimetri, pe care individul în cauză se pare că o deținea ilegal. Arma ar fi fost a unui membru al familiei bărbatului, care în prezent este decedat.
În legătură cu acest incident, a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru încălcarea regimului armelor și munițiilor și pentru neînregistrarea armei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea valabilității permisului de armă.