Două apartamente din județul Constanța, aflate la malul mării au fost scoase la vânzare, în bloc, prin licitație publică, la un preț total de 20.000 de euro.

Vânzarea are loc în bloc, prin negociere directă

Apartamentele sunt situate în incinta Blaxy Resort, în localitatea 23 August, din județul Constanța. Potrivit unui anunț de vânzare, cote părți din două apartamente din complexul Blaxy Resort, deținute de firma SC Redis Market SRL, aflată în procedură de insolvență, au fost scoase la licitație într-un dosar de executare silită, potrivit Ziarul Amprenta.

Administratorul judiciar ROVIGO S.P.R.L., desemnat în cadrul procedurii de insolvență a societății REDIS MARKET SRL, a anunțat organizarea unei vânzări în bloc, prin negociere directă, a cote părți din cele două apartamente, la un preț total de 20.000 euro (la care se poate adăuga TVA, în funcție de prevederile fiscale aplicabile la data încheierii Contractului de vânzare în formă autentică).

Este vorba de apartamentul 905, care are o suprafață utilă de 23,41 mp și totală de 28,02 mp, respectiv apartamentul 906, cu suprafață utilă de 23,59 mp și totală de 28,20 mp.

Firma executată deține dreptul de proprietate periodic asupra celor două apartamente

SC Redis Market SRL deține dreptul de proprietate periodic asupra celor două proprietăți, acestea fiind scoase la licitație, după cum urmează:

– „Cota parte 2/52 din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 905, cota parte ce corespunde utilizării/folosinței exclusive a imobilului în săptămânile 32 și 33 ale fiecărui an.

– Cota parte 2/52 din dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 906, cota parte ce corespunde utilizării/folosinței exclusive a imobilului în săptămânile 32 și 33 ale fiecărui an”, potrivit anunțului de vânzare, publicat pe 28 august 2025.

Vânzarea se va face având la baza principiul „văzut-plăcut”, fără asigurarea din partea administratorului judiciar asupra eventualelor vicii ascunse sau împotriva evicțiunii.

În cazul în care cel mai mare preț este oferit de doi sau mai mulți ofertanți, adjudecatarul va fi cel care se angajează să efectueze plata în termenul cel mai scurt.

Societatea Blaxy Premium Resort & Hotel SA, cu acționariat turcesc, a construit începând cu anul 2014, un ansamblu rezidenţial compus din şapte clădiri, cu 900 de apartamente de tip studio şi un hotel cu facilităţile unui resort de lux. Complexul este situat în zona statiunilor Olimp și Neptun, în localitatea 23 August.