Suma de peste 2 milioane de lei, a fost adunată din amenzi care au fost aplicate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) comercianților de jucării din România, înaintea sărbătorilor de iarnă.
Astfel, în perioada 14–25.11.2022, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat o serie de acțiuni de verificare, la nivelul întregii țări, ca parte a tematicii naționale de control referitoare la modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv analiza site-urilor de prezentare și publicitate, se precizează într-un comunicat de presă remis, miercuri, 11 ianuarie, de către ANPC
În contextul siguranţei, campania a urmărit, în egală măsură, depistarea de jucării periculoase (care nu respectă cerinţele esențiale) şi transmiterea de noi notificări în cadrul sistemului de alertă RAPEX, dar și monitorizarea pieței din România în ceea ce privește posibila comercializare a jucariilor notificate deja prin sistemul RAPEX.
Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă
În afirmaţiile sale, „În unele dintre situații, joaca a devenit un parcurs cu pericole, în condițiile în care acestea nu ar trebui să existe.
Mă gândesc, ironic, că cel care a adus jucăriile neconforme pe teritoriul României poate fi doar Moș Crăciun, altfel este greu de imaginat că au reușit operatorii economici să le treacă peste controlul obligatoriu din zonele de vamă sau de frontieră.
Lipsa marcajului CE este o abatere flagrantă care trebuie să fie în mod obligatoriu în atenția tuturor autorităților ce pot stopa fenomenul. Atât timp cât aceste produse sunt destinate exclusiv utilizării de către cei mici, mă gândesc că fiecare lucrător în cadrul autorităților, care se confruntă cu astfel de importuri, ar trebui să aibă o dublă responsabilitate atât ca părinte, cât și ca funcționar public.
Am convingerea că, la un moment dat, lupta de culise va înceta în favoarea protejării intereselor consumatorilor.
Autoritatea noastră abia așteaptă să fie din nou desemnată pentru a putea desfășura acțiuni de control la punctele de intrare în țară a acestor produse.” a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC, conform comunicatului.
Au fost emise 343 amenzi contravenționale
În contextul de activitate, instituția a informat că, în ceea ce privește vânzarea directă, au fost controlați 412 operatori economici, iar din punctul de vedere al cantității de mărfuri verificate, aceasta s-a ridicat la peste 58.000 de produse, în valoare de circa 2,4 milioane de lei, 71 % dintre acestea înregistrând abateri.
Pentru neregulile constatate, comisarii ANPC au aplicat diverse tipuri de sancțiuni contravenționale, după cum urmează:
– 343 amenzi contravenționale, în valoare totală de circa 2 milioane lei
– 148 avertismente
– oprirea temporară de la comercializare a circa 8.000 de jucării, în valoare de peste 150.000 lei, până la remedierea deficientelor constatate
– oprirea definitivă de la comercializare a peste 22.000 de jucării neconforme, în valoare de circa 700.000 lei.