ANAF a primit din partea contribuabililor cu datorii, persoane fizice și juridice, peste 100.000 de solicitări de amnistie fiscală, relatează Profit.ro.

În ceea ce privește numărul datornicilor care ar fi putut, în teorie, să acceseze amnistia este de 330.735 de firme și 848.705 persoane fizice. 

De asemenea, în contextul în care Fiscul are un număr redus de zile în care trebuie emisă contribuabilului decizia prin care aprobă sau respinge aplicarea amnistiei fiscale, iar numărul mare de solicitări a pus presiune pe angajați, Ministerul Finanțelor analizează posibile variante cu privire la termenele care sunt prevăzute de amnistie, au declarat surse pentru Profit.ro. Până în prezent nu a fost luată vreo hotărâre.

Termenul-limită până la care contribuabilii cu datorii pot solicita Fiscului aplicarea amnistiei este 25 noiembrie.

Suma de bani pe care Ministerul Finanțelor vrea să o strângă

Ministerul Finanțelor vrea să strângă cu amnistia fiscală aproape 9 miliarde de lei. Estimează că va acorda bonificații la impozit de aproape 1,1 miliarde de lei, anul următor, firmelor (impozit pe profit și micro) corecte, care nu au vreun beneficiu de pe urma amnistiei față de datornici.

Din totalul datoriilor de 71, 8 miliarde de lei care ar fi putut intra în amnistie în scenariul maximal, cele 9 miliarde lei reprezintă 12,5%. Cei peste 100.000 de contribuabili care au solicitat deja să beneficieze de amnistie reprezintă peste 8,5% din total datornici. Datoria medie pe firmă este de 98.790 de lei, iar cea pe persoană fizică de 46.192 de lei.